Dacă în centrul Sibiului, cu 1,5 lei îţi poţi lăsa maşina în parcare o zi întreagă, la poalele Tâmpei, cu aceşti bani nu poţi decât o singură oră. Preţurile sunt şi mai piperate în parcările private din zona centrală a Braşovului, unde taxa este dublă, însă, din cauza numărului insuficient de locuri din parcările publice, mulţi braşoveni, dar şi turişti, sunt nevoiţi să apeleze şi la această soluţie de compromis.
În medie, un abonament de parcare ajunge la 90 de lei pe lună, „formular” după care se calculează costul acestuia fiind de două ori tariful pe zi înmulțit cu câte zile are luna.
În ciuda tarifelor mari, investiţiile în parcări au fost aproape egale cu zero. Nici Primăria şi nici firma cu care s-a asociat pentru prestarea acestui serviciu nu a investit vreun leu în sistemul de taxare. Parcometrele montate acum câţiva ani buni sunt depăşite, iar braşovenii, dar mai ales turiştii care vin în Braşov, trebuie să se scotocească bine prin buzunare pentru a găsi monedele necesare achitării tarifului de staţionare.
Singura alternativă este să dea o tură pe la magazine pentru a schimba banii. Totuşi, cei care au noroc îl găsesc pe taxator, care dă şi rest, desigur, numai dacă are şi el mărunt… Consilierii locali ai Partidului Poporului – Dan Diaconescu vor solicita municipalităţii contractul prin care s-a concesionat spre administrare acest serviciu, pentru a-l analiza cu atenţie şi a descoperi eventualele „dedesubturi”.
„Vom iniţia discuţii privind modificarea acestui contract, astfel ca să diminuăm tarifele percepute, sau chiar anularea acestuia, dacă se vor constata nereguli”, a precizat Ovidiu Fodor, preşedintele organizaţiei municipale a PP-DD.
Ultima majorare a tarifelor de parcare în Braşov a fost făcută în aprilie 2009, până atunci preţul pentru o oră de parcare fiind de un leu.
Dacă în centrul Sibiului, cu 1,5 lei îţi poţi