Taximetristul mă-ntreabă dacă mă grăbesc. Îi spun că am oră de ajuns şi că nu vreau să întârzii. Vorbesc cu Mircea Badea la telefon. Omul din stânga trage discret cu urechea. Îmi amintesc că n-am apucat să cumpăr flori. Îl rog să oprească la primul colţ. Îmi oferă alternativa pieţei de flori. “La Coşbuc măcar sunt proaspete. Mergeţi la doamna canotoare, nu-i aşa?” Zâmbesc. Chiar nu ne-am despuiat degeaba la poză, ca doi arlechini bătrâni scoşi la pensie la reforma Circului de Stat.

Ordinul de plată care atestă transferul în contul Floricăi Lavric (Maxim, după soţ) a peste 700 de milioane de lei vechi e pe bord. Ajungem. Mă dau jos în spatele unui bloc din Militari. Mă aşteaptă Gabriela Ghiban, partenera noastră-n cursa asta nebunească de strângere de bani. Un domn înalt, bine, cu alură de sportiv, ne iese-n faţă şi ne îndrumă către scară. Vine alergând şi Ivona Roşu, reporterul Antenei al cărui material ne-a urnit din sictirul existenţial. E tânără, frumuşică şi entuziastă. N-a apucat încă să se blazeze. Are tot timpul din lume. Sper să n-o facă.

Intrăm. Ne-aşteaptă campioana olimpică de la Los Angeles. E înaltă, legată, are clar un fizic întreţinut. Mimează cu stângăcie starea de sănătate. Durează puţin. Mi se prăbuşeşte-n braţe, în lacrimi, când mă vede cu ditamai coşul de flori. E operată, face tratament, o doare. Repetă la nesfârşit cât e de impresionată, ne mulţumeşte obsesiv. E răcoare-n casă, dar curg apele pe mine şi mă lasă picioarele. Ne aşezăm. Ar fi vrut ca altceva să ne aducă în cochetul apartament al familei. Să venim pentru un interviu despre sport, nu să ne mâne tragedia ei. Îl adoră pe Mircea. Se uită seară de seară la emisiunile lui. Promit că data viitoare încerc să-l aduc şi pe nebun.

Îi dăm hârtiile de la bancă. Când vede cât munte de bănet are-n cont, aproape că se blochează. Alt hohot de plâ