Mai mulţi preoţi din judeţul Gorj care au absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoţia 37, s-au reunit în această săptămână pentru a sărbători 20 de ani de la terminarea studiilor liceale. La eveniment au participat, alături de familiile lor, preoţi din toate judeţele Olteniei dar şi din judeţele Argeş şi Vrancea. Cu acest prilej, preoţii prezenţi au oficiat o slujbă religioasă, după care au intrat la clasă, pentru strigarea catalogului. „În această săptămână a avut loc întâlnirea unei serii de elevi care a absolvit Seminarul Teologic în anul 1992. Dintre aceştia, doi au trecut la viaţa veşnică, astfel că am săvârşit o slujbă de Te Deum şi o rugăciune de pomenire a celor adormiţi. Ne bucurăm şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să organizăm această întâlnire, pentru a ne aminti de momentele frumoase pe care le-am trăit la seminar. La această reuniune au participat preoţi care slujesc în judeţele Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea dar şi din afara Olteniei”, a precizat părintele profesor Ştefan Resceanu, fost director al Seminarului Teologic, în prezent cadru didactic la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova. Părintele profesor a mai amintit de ascultarea de care dădeau dovadă elevii în perioada când le preda Limba Latină şi Istoria Religiilor. „Fără a face o comparaţie, generaţiile de elevi din perioada când am fost director al Seminarului erau foarte ascultători, săritori la problemele şi la muncile din gospodăria Seminarului. La vremea aceea, Seminarul avea o gospodărie, pentru că era nevoie să se şi întreţină şi, oricând erau solicitaţi, elevii răspundeau cu mare bucurie”, a adăugat părintele profesor Ştefan Resceanu.
Mai mulţi preoţi din judeţul Gorj care au absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoţia 37, s-au reunit în această săptămână pentru a sărbători 20 de ani de la