Triclosanul, un produs adăugat, pentru proprietăţile sale antiseptice, în pasta de dinţi, în săpunuri, cosmetice şi deodorante, dar şi în sacii pentru gunoi menajer şi în covoare, în jucării şi ustensile de bucătărie, este extrem de toxic: alterează funcţionarea sistemului muscular şi a celui cardiac. Aceasta este concluzia celor mai recent studii efectuate pe animale. Dacă suspiciunea cercetătorilor se adevereşte, produsele care conţin triclosan ar urma să fie retrase de pe piaţă, scrie libertatea.ro.
Cercetările medicale pun la îndoială chiar şi efectul antiseptic al triclosanului: doctissimo.fr scrie că mai multe studii taxează drept „discutabil” rolul dezinfectant şi detartrant (prevenind formarea plăcii dentare şi apariţia gingivitelor), datorită căruia triclosanul este inclus în pasta de dinţi.
UE l-a interzis, Curtea de Justiţie l-a reabilitat
Uniunea Europeană a interzis, în martie 2010, folosirea triclosanului „în fabricarea materialelor şi obiectelor plastice destinate a veni în contact cu produse alimentare”. Decizia a fost anulată, însă, în octombrie 2011, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, din considerente administrative, precizează site-ul citat. Totuşi, mari companii din domeniul farmaceutic şi al produselor de îngrijire au decis, pe cont propriu, să excludă din produsele lor tricosanul, o dată cu „celelalte produse chimice cancerigene şi alte substanţe potenţial nocive”, cum sunt ftalaţii şi parabenii.
Uite cât este de toxic
• studiile citate de doctissimo.fr arată că expunerea repetată la triclosan sporeşte rezistenţa anumitor bacterii patogene, cum este pseudomonas aeruginosa, care provoacă infecţii severe
• afectează sistemul imunitar, sporind riscul de alergii şi rinite
• afectează muşchiul cardiac şi sistemul muscular
• provoacă probleme endocrinologice
• creşte riscul de cancer (mamar, în