Am să plec de la a încerca să explic funcționarea clawback-ului făcând o parabolă. Să presupunem că eu, Autoritatea de Reglementare ficțională și monopolistă a publicității în presă sunt organismul care controlează toată publicitatea din revistele de afaceri. Prețul de contractare a publicității este mercurial, nu este bazat pe o analiză a nevoilor sau pe cerere și ofertă, ci pe o comparație cu 12 țări din Europa în care regulile de contractare nu au nici o legatură cu cele din România. Prețul este stabilit și înghețat pentru un an la cursul de 4,26 lei / Euro, deși ziarele fabrică edițiile la cursul zilei, de 4,55 lei. Mai mult, decid ca pentru serviciile pentru care plăteam 100 de euro în 2011, în 2012 plătesc doar o cotă de 80. În plus, plătesc serviciile contractate la 360 de zile după data execuției, dar oblig la plata unei taxe trimestriale de publicitate de 35% din venituri, în anticipație, pentru a nu exagera cu consumul de publicitate în publicații. Nu vă convine? Asta pentru că vă gândiți doar la profit, sunt sigur că nu veți pleca din România și dacă o veți face, voi aduce echivalentul publicațiilor voastre de altundeva.

Cam acesta ar fi, succint, modul în care operează aberația denumită taxa clawback, aplicată producatorilor de medicamente, la care am asezonat modul în care oficialii înțeleg să dialogheze cu producătorii de medicamente. Autoritățile, supărate pe propria neputință de a controla consumul exagerat de medciamente din 2009 și 2010, au introdus o formă de control de domeniul absurdului. Prețuri la medicamente înghețate la un curs de 4,26 lei/ Euro, plata la 360 de zile a medicamentelor decontate și o taxă de “moderare” de 35% din cifra de afaceri, plătită în avans. Într-adevăr, nu există niciun dubiu că în aceste condiții, interesul de a investi în România este extrem de mic – chiar dacă continuă sa repete acest luc