„Cei care sunt atât de educaţi şi nu au auzit de puşcărie probabil că au auzit din copilărie de altceva”. Aşa îşi motivează doamna judecător la Curtea Constituţională Aspazia Cojocaru decizia de a vota pentru invalidarea referendumului.
Ce copilărie nefericită trebuie să fi avut venerabila doamnă magistrat, dacă de atunci i s-a spus că puşcăria o va mânca, dacă va decide conform propriei conştiinţe!
Pe 2 august, Aspazia Cojocaru a exprimat opinia, antepronunţându-se, că referendumul ar fi trebuit anulat, întrucât a fost organizat pe baze incorecte (anularea, spre deosebire de invalidare, ar fi implicat organizarea unui nou referendum). Dar, plenul Curţii a votat pentru amânarea verdictului.
După trei săptămâni, deşi datele problemei nu s-au schimbat, Aspazia Cojocaru s-a răzgândit şi a votat pentru invalidare. Şi nu doar atât, ci a devenit chiar foarte agresivă împotriva celor care îi contestă decizia, afirmând că aceştia au comis o infracţiune.
Ce s-a putut întâmpla, între timp?
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean a respins, azi, iritat, orice întrebări legitime ale presei legate de argumentele în defavoarea invalidării referendumului. Între altele, cu un tupeu fantastic, Zegrean a spus că nu trebuie să ţină seama de recomandările Comisiei de la Veneţia – acelaşi for căruia i s-a adresat, pe data de 3 august, pentru a reclama presiuni la adresa Curţii Constituţionale.
Dar, mai important în context, este faptul că Zegrean anunţă că decizia Curţii este fundamentată pe datele comunicate de Biroul Electoral Central. Aşadar, datele comunicate de Guvern au fost, pur şi simplu, ignorate. Aşadar, nu era necesară amânarea de 40 de zile, ulterior 29 de zile, ulterior trei săptămâni, pentru pronunţarea deciziei referitoare la referendum! Iar toată povestea cu cererea iniţială a Curţii de actualizare a listelor electorale permanente, urmată de