Vladimir Rusu (24 de ani), fiul surorii premierului moldovean, a fost implicat într-un conflict de proporţii, pe care poliţiştii ieşeni nu l-au putut opri nici cu focuri de armă.
Incidentul a avut în noaptea zilei de 12 august, în preajma unui bar situat în zona centrală a Iaşiului, în imediata apropiere a complexului Palas. În jur de 20 de persoane s-au încăierat în mijlocul străzii Sfântu Lazăr. Şase maşini ale forţelor de ordine au fost trimise să intervină, iar poliţiştii au fost nevoiţi să tragă patru gloanţe în plan vertical pentru a-i linişti pe „combatanţi".
PETRECERE CU NABĂDĂI
Numele lui Vladimir Rusu (24 de ani), nepotul lui Vladimir Filat, prim-ministru al Republicii Moldova, a apărut în legătură cu evenimentele de mai sus în momentul în care tânărul a depus plângere la Poliţie. Patru dintre scandalagii care au provocat conflictul au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Violenţa cu care s-au desfăşurat faptele este greu de explicat, chiar şi de către cei implicaţi în evenimente. Potrivit datelor adunate de anchetatori, Vladimir Rusu, împreună cu un grup de prieteni, sărbătoareau în noaptea zilei de 12 august ziua de naştere a unei cunoştinţe - administratoarea unui salon de înfrumuseţare situat în clădirea în care avea loc petrecerea.
Imaginea salonului de înfrumuseţare este chiar sora lui Vladimir Rusu, Adriana, o cunoscută artistă pop, care şi-a făcut un nume şi pe piaţa muzicală din România. În plus, clădirea în care avea loc petrecerea este deţinută de părinţii celor doi.
DOUĂ TABERE ÎNCĂIERATE
La un moment dat, în jurul orei 2.50, mai mulţi tineri, identificaţi ca agresori, care veneau la rândul lor de la o aniversare, ar fi încercat să intre peste grupul din care făcea parte şi Vladimir Rusu.