Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călinoiu, după bani la Bucureşti

Publicat in Impact in Gorj, joi 23 august 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, cere finanţare pentru continuarea investiţiilor în spitale şi şcoli. Călinoiu le-a prezentat miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei şi MAI situația privind necesarul de fonduri pentru asigurarea nevoilor curente la nivelul județului Gorj, dar și pentru finalizarea unor proiecte de investiții aflate deja în derulare la nivelul unităților administrativ- teritoriale de pe raza județului Gorj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a fost, ieri, la Bucureşti, la o întâlnire de lucru organizată la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Alături de ministrul Administrației și Înternelor, Mircea Dușa și ministrul delegat pentru Administrația publică locală, Radu Stroe, la discuții au fost invitaţi să participe şi Florin Georgescu, ministrul Finanțelor Publice, Eduard Hellving- ministrul Dezvoltării Regionale, dar şi Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Președintele Consiliului Județean Gorj le-a prezentat acestora situația privind necesarul de fonduri pentru asigurarea nevoilor curente la nivelul județului Gorj, precum și pentru finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor de investiții aflate deja în derulare la nivelul unităților administrativ- teritoriale de pe raza județului Gorj. Ion Călinoiu a adus în discuție necesitatea suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoare adaugată pentru drumurile județene, necesarul pe anul 2012 pentru achiziția de aparatură medicală la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, dar şi necesarul de fonduri pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă ce se desfășoară în prezent. De asemenea, Călinoiu a pus în discuție și găsirea de soluții privind necesarul de fonduri pentru finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor de investiții aflate în derulare la nivelul tuturor unităților admini

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 7 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°