Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A parcurs 12.000 de kilometri şi a ajuns...de unde a plecat! Ai să râzi când ai să afli DE CE

Publicat in Antena 3, joi 23 august 2012 ·

O franţuzoaică, pasagera unei curse aeriene, a parcurs 12.000 de kilometri şi 18 ore degeaba, rămânând adormită pe scaun la sosirea la Paris, după care a făcut cale întoarsă la punctul iniţial de plecare, şi anume în Pakistan, informează AFP.

Compania aeriană Pakistan International Airlines (PIA) a deschis o anchetă pentru a afla care sunt problemele care au permis ca pasagera adormită să scape oricărui control în timpul escalei de două ore de pe Aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, a declarat pentru AFP Sultan Hassan, un purtător de cuvânt al companiei.

Femeia, Christine Ahmed, a plecat marţi la prânz din Lahore (est) cu destinaţia Paris, via Milano. Ea nu s-a trezit în momentul sosirii în Franţa şi nici nu a raportat personalului de bord situaţia, cel puţin comică, în timpul zborului de retur, a mai adăugat el.

Însă femeia a întâmpinat probleme din partea serviciilor de imigraţie pakistaneze, la coborârea pe aeroportul din Lahore.

Compania aeriană pakistaneză a trimis-o înapoi în Franţa miercuri, cu un zbor al altei companii, în lipsa unui zbor PIA în ziua respectivă.

Costul zborului suplimentar este suportat de pasagera franceză deoarece, "înainte de toate, este responsabilitatea pasagerului să coboare din avion", a apreciat Hassan.

O franţuzoaică, pasagera unei curse aeriene, a parcurs 12.000 de kilometri şi 18 ore degeaba, rămânând adormită pe scaun la sosirea la Paris, după care a făcut cale întoarsă la punctul iniţial de plecare, şi anume în Pakistan, informează AFP.

Compania aeriană Pakistan International Airlines (PIA) a deschis o anchetă pentru a afla care sunt problemele care au permis ca pasagera adormită să scape oricărui control în timpul escalei de două ore de pe Aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, a declarat pentru AFP Sultan Hassan, un purtător de cuvânt al companie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 25 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 29 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 45 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°