La prima vedere, conflictul e între unii care au de partea lor poporul, şi alţii care au de partea lor legea. Primii susţin că legea e rea şi nepotrivită întrucît încalcă voinţa poporului. Ceailalţi susţin că poporul e rău şi nepotrivit că vrea să îşi vadă voinţa pusă în practică în pofida legii. Dilema alegerii între democraţie şi statul de drept e cu adevărat de nerezolvat dacă acceptăm premisele de mai sus. Vezi însă că ele sînt false, sau mai bine spus, forţate pînă la falsitate.Trebuie să deconstruim pentru a ieşi din impas, să dăm la o parte tot molozul construit de propaganda celor două tabere şi ignoranţa cvasigenerală, care acoperă orice alegere ca un nor persistent de praf. E greu de crezut că am putut discuta trei săptămîni, de exemplu, despre variante ale totalului de votanţi cînd procesul electoral era încheiat şi sigilat.

Ar fi bine să pornim de la definiţia de o claritate de cristal dată de Francis Fukuyama statului de drept în ultima sa carte (care trebuie imperativ tradusă, deşi e doar la primul volum): statul de drept e acea situaţie în care conducătorii unei ţări acceptă şi respectă ordinea de drept (legea) care i-a precedat. Cu alte cuvinte, avem stat de drept doar atunci cînd cine are puterea acceptă să fie constrîns de lege fără a o manipula sau rescrie. De asta dl. Putin, deşi poate arăta patalamaua că Duma a trecut toate actele sale nu conduce şi nu promovează vreun stat de drept, ci doar a manipulat, cu complicitate parlamentară, legea pentru a rămîne la putere în ciuda limitării mandatelor. De asta Comisia Europeană a luat partea lui Traian Băsescu, deoarece reflexul occidental, Occidentul fiind definit de statul de drept, asta spune: că nu poţi manipula şi schimba legea preexistentă doar pentru că ai ajuns la putere şi asta te avantajează, şi toate mişcările USL legate de referendum asta făceau. Acuma, sigur că nu e chiar aşa de b