Când scriu aceste rânduri vorbeşte Crin Antonescu. Interimarul. Mai e interimar? Cred că nici la ora la care citiţi aceste rânduri nu ştiţi cu certitudine cine conduce ţara asta. Nu m-ar mira să fie aşa. Nu ne mai oferă nimeni certitudini. Nu mai avem garanţii. Doar promisiuni, decizii înjumătăţite, portiţe de scăpare sau de atacare. Văd pe Facebook instigări la ieşit în stradă, aud că CCR a anulat revoluţia, că suntem violaţi, că suntem nedreptăţiţi, că minoritatea a învins majoritatea... şi aşa mai departe. MI-E SCÂRBĂ! Nu-l ascult pe Crin Antonescu. Vorbeşte cu disperare, simt din tonul vocii lui. Încrâncenarea disperată a perdantului? Cum s-o chema...?!? Televizorul din camera alăturată îl transmite pe interimar. Prefer muzica. Măcar pe aia o aleg eu.
Capitolul „revoluţie" l-am mai discutat şi mi se pare cea mai mare nedreptate şi murdărire a memoriei unor tineri. Noi, acum, în 2012, ştim cu siguranţă ce s-a întâmplat în 89? Ne-am lămurit, avem o viziune clară, o dovadă a ceea ce a fost în afară de lacrimilor unor părinţi şi iubite, ale unei naţiuni? Ştim dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat, suntem siguri că cele două sunt sinonime, băgăm mâna în foc că nu am fost manipulaţi? Să-l văd eu p-ăla care se bate cu pumnul în piept că este deţinătorul adevărului absolut!
Mă aşteptam ca Victor Ponta să facă primele declaraţii. Dar, nu, a ieşit istericul Antonescu, ca o amantă care bălăcăreşte soţia făcând-o curvă pentru că se culcă cu bărbatul său. Aşa îl văd pe Crin Antonescu. Nu interimar, ci abuziv pe post, ca romii care ocupă fără autorizaţie casele seculare ale Peninsulei constănţene.
Crin, aşa cum am mai zis, ca o ibovnică geloasă, nu avea dreptul să spună nimic. Ponta, poate. Dar, nu, premierul a aşteptat, a analizat până să dea vreo declaraţie. Nu-l voi asculta nici pe el, aşa cum nu mă interesează nici ce va spune Băsescu. Vreau d
