Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de frontieră din Timiş au prins trei marocani care au trecut vama ilegal

Publicat in Adevarul, miercuri 22 august 2012 ·

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat noaptea trecută un grup de migranţi, format din trei persoane, care se îndrepta dinspre Serbia spre România. În acest caz au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat un grup de migranţi, format din trei persoane, toţi bărbaţi. Cei în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost duşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, pentru clarificarea situaţiei. În toate cazurile s-au stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni din Maroc cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

În cadrul primelor cercetări, cei trei au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au procedat în acest fel pentru că nu posedă o viză valabilă, după cum arată reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timiş. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°