De ce birocraţii de la Bruxelles îşi bagă nasul în treburile noastre? Dar chiar aşa, de ce? „Cîinele moare de drum lung, iar prostul de grija altuia“ ne învaţă înţelepciunea populară. Ce treabă au ei, începînd cu preşedintele Comisiei Europene, comisarul european pe Justiţie, preşedintele Parlamentului European, preşedintele Consiliului European şi tot felul de preşedinţi şi de comisari din aceştia, să ne spună nouă ce să facem? Păi ce, noi le spunem lor ce să facă? Ce treabă au ei? Păi, toate astea se întîmplă pentru că sîntem o nenorocită de colonie balcanică. Ne-am vîndut ţara, iar lor le e frică să nu-şi piardă investiţiile făcute pe cîrca noastră. Nu avem conducători, ci avem slugi care-i servesc pe străini şi interesele lor. Păi, dacă am avea nişte conducători, români adevăraţi, care să lupte pentru popor, unde am fi noi astăzi!? Şi chiar aşa, „de fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?“.

Mostra de discurs de mai sus, în care m-am bazat pe parafrază şi citat, este extrem de periculoasă. Acest discurs este periculos în general, dar este cu atît mai periculos cu cît îl întîlnim mai des la cele mai înalte niveluri ale statului: Preşedinţie, Guvern, Parlament. Cînd nu este practicat doar de politicieni needucaţi, prost informaţi sau, simplu spus, aerieni, este cu siguranţă rău intenţionat. Pentru că încearcă, în subsidiar, să inoculeze ideea că, da, am putea să continuăm un proiect de modernizare, propriu, original, fără ca Uniunea Europeană şi restul statelor membre să ne mai deranjeze. Nu, nu putem. În primul deceniu de după Revoluţie am încercat un proiect de modernizare, cunoscut sub numele de „reformă“, şi este în mare parte recunoscut ca fiind eşuat. Cel de-al doilea proiect de modernizare, „integrarea europeană“, a fost mult mai reuşit pentru că a presupus compatibilizarea legislaţiei naţionale, a procedurilor şi pr