Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Scopul şi mijloacele sau cum se poate distruge o democraţie (II)

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 august 2012 ·

Aminteam în articolul de săptămâna trecută de unele momente care au dus la radicalizarea USL.

De exemplu, demascarea internaţională a lui Victor Ponta ca plagiator a fost instantaneu atribuită echipei Băsescu. A venit apoi condamnarea lui Adrian Năstase. Chiar pentru observatori experimentaţi ai tranziţiilor post-comuniste, era o premieră pentru statele din Europa de Est şi Centrală (nu mă refer la fosta URSS). Un fost premier ajuns în închisoare, psihodrama sinuciderii ratate şi celelalte momente hiperbolizate de antene au împins nervii la maximum. În zona USL nimeni nu s-a mai simţit în siguranţă după acel moment. Nimeni nu mai era deasupra legii. Dar, domnia legii a fost denunţată propagandistic drept dictatură.

Atacul împotriva justiţiei independente a devenit o chestiune de supravieţuire pentru Voiculescu, Fenechiu şi alţii ca ei. Lupta a ajuns să se dea în jurul existenţei ori a dispariţiei statului de drept. S-a produs ceea ce Ion Vianu defineşte perfect drept asaltul fărădelegii. Reacţiile UE şi ale unor guverne occidentale, nemaivorbind de mediile de informare vestice, au sosit ca o mare surpriză pentru puciştii de la Bucureşti. Trăind în permanente conspiraţii, şi-au acuzat criticii de complot anti-naţional, o revenire la obsesiile celei dezolante perioade a dictaturii lui Ceauşescu.

Cinici şi ahtiaţi de putere, dar nu mai puţin angoasaţi de situaţia creată, liderii USL au decis să recurgă la orice mijloace aparent legale pentru a-l înlătura pe Traian Băsescu. Au ignorat faptul esenţial că fără legitimitate puterea lor rămâne suspendată în vid. Pe lângă intenţia de a decapita sistemul justiţiei independente din România mai sunt în joc, se pare, interese geo-strategice cu bătaie spre şi dinspre Est. În acest moment, serviciile bătrânului militant comunist Ion Iliescu, devin extrem de utile. Este limpede, cel puţin pentru mine, că în spatele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 11 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°