Aminteam în articolul de săptămâna trecută de unele momente care au dus la radicalizarea USL.
De exemplu, demascarea internaţională a lui Victor Ponta ca plagiator a fost instantaneu atribuită echipei Băsescu. A venit apoi condamnarea lui Adrian Năstase. Chiar pentru observatori experimentaţi ai tranziţiilor post-comuniste, era o premieră pentru statele din Europa de Est şi Centrală (nu mă refer la fosta URSS). Un fost premier ajuns în închisoare, psihodrama sinuciderii ratate şi celelalte momente hiperbolizate de antene au împins nervii la maximum. În zona USL nimeni nu s-a mai simţit în siguranţă după acel moment. Nimeni nu mai era deasupra legii. Dar, domnia legii a fost denunţată propagandistic drept dictatură.
Atacul împotriva justiţiei independente a devenit o chestiune de supravieţuire pentru Voiculescu, Fenechiu şi alţii ca ei. Lupta a ajuns să se dea în jurul existenţei ori a dispariţiei statului de drept. S-a produs ceea ce Ion Vianu defineşte perfect drept asaltul fărădelegii. Reacţiile UE şi ale unor guverne occidentale, nemaivorbind de mediile de informare vestice, au sosit ca o mare surpriză pentru puciştii de la Bucureşti. Trăind în permanente conspiraţii, şi-au acuzat criticii de complot anti-naţional, o revenire la obsesiile celei dezolante perioade a dictaturii lui Ceauşescu.
Cinici şi ahtiaţi de putere, dar nu mai puţin angoasaţi de situaţia creată, liderii USL au decis să recurgă la orice mijloace aparent legale pentru a-l înlătura pe Traian Băsescu. Au ignorat faptul esenţial că fără legitimitate puterea lor rămâne suspendată în vid. Pe lângă intenţia de a decapita sistemul justiţiei independente din România mai sunt în joc, se pare, interese geo-strategice cu bătaie spre şi dinspre Est. În acest moment, serviciile bătrânului militant comunist Ion Iliescu, devin extrem de utile. Este limpede, cel puţin pentru mine, că în spatele
