Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RECORD Criminal condamnat la 23 de ani în puşcărie: În timp ce era judecat pentru tentativă de omor a mai ucis doi oameni!

Publicat in Adevarul, miercuri 22 august 2012 ·

Vlad Dumitru a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Tulcea la 23 de ani de închisoare pentru faptele comise în perioada 2009 – 2011. Bărbatul din Rachelu, Luncaviţa, era judecat în libertate pentru tentativă de omor atunci când a mai ucis două persoane.

În seara zilei de 30 august 2011, în jurul orelor 21.00, Dumitru Vlad a mers în vizită la cumnaţi săi Constantin şi Elena Săraru, din aceeaşi localitate. Pe fondul unor conflicte mai vechi, a luat o toporişcă aflată în încăperea în care se aflau şi l-a lovit pe Constantin de trei ori în zona capului provocâdu-i mai multe răni.

Soţia victimei, Elena, aflată în apropiere, a venit în ajutorul soţului şi l-a prins pe agresor cu mâinile de gât. Agresorul s-a eliberat din strânsoare, a îmbrâncit-o pe Elena pe patul din cameră, după care, cu aceeaşi toporişcă, a lovit-o de două ori în zona capului.

Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, imediat fiind transferate, în stare gravă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanta.

Constantin Săraru a murit pe data de 8 septembrie, la puţin de o săptămână de la conflict. Soţia lui, Elena, a mai trăit până în noiembrie. Femeia a murit pe data de 21 noiembrie 2011.

Inculpatul Vlad Dumitru a mai fost cercetat anterior pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, fiind trimis în judecată la începutul anului 2010. Tribunalul Tulcea l-a condamnat la cinci ani de puşcărie, dar sentinţa nu era definitivă.

În 2009, acelaşi Vlad Dumitru a intrat în casa lui Mihai Gheorghe, consătean din Rachelu. Uşa era descuiată, aşa că a început să se plimbe pe holurile casei vecinului. S-a întâlnit cu victima şi a început să îi aplice lovituri de topor. Într-un final, agresorul a fost pus la pământ, iar Mihai Gheorghe a reuşit să fugă în sat şi să alerteze Poliţia. Victima a ajuns la spitalul din Tulcea unde

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 15 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali pentru a discuta despre reforma administrației

Mediafax acum o ora
Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri pr

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°