* "Nu excludem să declanşăm o acţiune de protest"
Sindicatul Liber Oltchim vrea ca privatizarea combinatului să fie realizată în sistem integrat cu rafinăria Arpechim Piteşti, ne-a declarat Mihai Diculoiu, preşedintele organizaţiei. Acesta afirmă: "Cerem ca privatizarea să fie una reală, în interesul dezvoltării Oltchim pe viitor.
Acest sistem integrat a func-ţionat încă de la înfiinţarea Oltchim, în 1966. Rafinăria şi petrochimia Arpechim Piteşti asigurau materiile prime de bază, etilena şi propilena, pentru 70% din capacitatea de producţie a Oltchim.
Mai mult, ca privatizarea să fie o reuşită, ne dorim ca, înainte de asta, Oltchim să acceseze, în baza legislaţiei europene şi naţionale, un credit de 40 milioane de euro necesar capitalului de lucru (pentru materii prime, utilităţi, salarii), care să permită funcţionarea instalaţiilor de la Râmnicu Vâlcea la o capacitate de de producţie de 65%, în condiţii de profit operaţional".
Pentru realizarea privatizării în sistem integrat, combinatul trebuie să preia, întâi, rafinăria Arpechim de la Petrom, subliniază liderul de sindicat.
Pe de altă parte, acesta arată cu degetul spre Ministerul Economiei, nemulţumit că nu a pus, încă, în practică deciziile premierului Victor Ponta din 19 iulie 2012, de majorare a capitalului social al Oltchim, prin conversia creanţelor AVAS în acţiuni, conform avizului Comisiei Europene, şi accesarea unui credit de 40 milioane de euro pentru capitalul de lucru, în perioada pre-privatizare.
Dacă privatizarea Oltchim se va face în condiţiile sugerate de sindicat, situaţia se va îmbunătăţi pentru salariaţii combinatului, este de părere Mihai Diculoiu, care adaugă: "În schimb, dacă privatizarea se va face cu acţionarul minoritar PCC, care a declarat că se opune preluării rafinăriei Arpechim, acesta va menţine doar trei instalaţii în fluxul de producţie de la