Cel mai utilizat cuvântcheie al ultimelor luni în lumea politică românească a fost acesta, "puşcărie". Cu sinonimele sale: închisoare, penitenciar, zdup sau bulău.

E interesant să vezi care sunt spaimele, dar şi poftele politicienilor, în funcţie de cuvintele cu care umblă în gură. Am avut parte de "consens", dar şi de "privatizare". Nu a lipsit "reforma", dar şi "Europa". Au cochetat cu "bugetul", dar şi cu "corupţia". Sigur, corupţia e un cuvânt mare, dar vag. Nu există nici un pericol: toţi sunt corupţi, dar nici un vinovat.

Lucrurile au început să o ia razna la un moment dat: politicienii s-au trezit că folosesc, fără voia lor, cuvinte precum: "DNA", "procurori" şi (fie-i numele spurcat în vecii vecilor) "rechizitoriu". Acum zece ani puteai număra pe degete politicienii care îţi puteau spune pe loc definiţia acestui cuvânt înfricoşător. Acum îl ştiu toţi agramaţii din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Palatele Baronale Spaima a fost ţinută sub control, cât de cât.

Rechizitoriul e doar hârtie, un bau-bau care să dea vise urâte şi transpiraţii reci. Nu e deloc bine, dar poţi trăi cu asta. Nu-ţi iei câmpii. Cuvântul "puşcărie" însă nu mai e aşa. Nu e doar un document, nu e doar un concept, nu e doar o sperietoare de ciori. Este Iadul. Iar oamenii politici, pe nesimţite, au început să folosească acest cuvânt. Cutare coleg a intrat la puşcărie, judecătorul meu (da, al meu, întocmai ca şi dentistul meu sau ca mecanicul meu) m-a anunţat că nu mă poate scăpa de puşcărie, şi tot aşa.

Cuvântul "puşcărie" a ajuns vedeta politicii. Nu a plătit nimeni cu viaţa pentru această performanţă. Doar că nişte semeni şi-au făcut datoria, impasibili şi curajoşi. Sigur, sunt doar oameni, au făcut şi vor face greşeli şi păcate. Dar introducerea cu putere şi fără milă a cuvântului "puşcărie" în capul politicienilor e o realizare de manual de istorie, fără doa