Festivalurile sunt adevărate muzee ale culturii şi tradiţiilor într-o lume aflată în plin proces de globalizare. Luna septembrie nu duce lipsă de astfel de festivaluri. Prin urmare, unde ne distrăm la începutul toamnei?
Anglia şi Italia par să fie cele mai propice ţări pentru festivaluri şi tradiţii unice. Însă nici Spania nu se lasă mai prejos. Dacă Barcelona este un oraş incredibil de frumos într-o zi obişnuită, imaginaţi-vă cum arată atunci când peste 600 de evenimente, concerte şi competiţii au loc în decurs de patru zile!
Regata Storica, Veneţia
Festivalul are loc la Veneţia pe data de 2 septembrie. Cursele de canotaj care se desfăşoară pe canalele veneţiene au loc în amintirea Caterinei Cornaro, soţia reginei Ciprului, care a renunţat la tron, în 1489, în favoarea Veneţiei. Aceasta este cea mai spectaculoasă competiţie de bărci dintre cele peste 120 de astfel de concursuri care au loc la Veneţia din aprilie şi până în septembrie, relatează Lonely Planet. Evenimentul începe cu o paradă de bărci decorate în stilul secolului al XVI-lea. Oamenii poartă costume aflate în concordanţă cu perioada pe care doresc s-o evoce.
În fruntea paradei se află Bucintoro, galera istorică a Dogelui Veneţiei care a devenit o emblemă a oraşului. Cursa începe la Castello şi continuă până la fosta mănăstire Santa Chiara, unde concurenţii întorc bărcile în jurul unui pilon şi se îndreaptă către linia de sosire aflată la Ca' Foscari. Dacă vreţi să priviţi competiţia de sus, urcaţi în turnul cu clopot din piaţa San Marco.
Giostra del Saracino, Arezzo, Italia
Iubitorii festivalurilor italiene se vor afla în situaţia de a alege între festivalul Regata Storica şi Giostra del Saracino. Ambele festivaluri se desfăşoară, în fiecare an, în prima duminică a lunii septembrie. Turnirul tradiţional din Arezzo v-ar putea face să credeţi că aţi călătorit înapoi în ti