Ajuns acasă de la Londra, craioveanul Marius Ionescu (27 de ani) a povestit pentru GdS trăirile din timpul cursei de maraton de la Jocurile Olimpice de la Londra, pe care a încheiat-o pe locul 26. „Piciu“ a avut dureri de ficat, a vomitat de câteva ori, dar nu a luat în calcul abandonul.

GdS: Marius, care a fost diferenţa între cursa de la Londra şi celelalte două curse de maraton la care ai participat anul trecut?

M.I: Diferenţa clar era mai mare, fiind Jocurile Olimpice, competiţia supremă. La start erau cei mai buni, dar am încercat să nu pun presiune pe mine. Singura asemănare era că aveam de parcurs aceeaşi distanţă, 42,195 km.

GdS: După finiş, ce sentimente te-au încercat: încredere mai mare în forţele proprii, dorinţa de a reveni la probe mai scurte?

M.I: De când am început maratonul mi-am zis: Doamne, cine m-a pus să mă apuc de proba asta? Este foarte grea, nu grea, dar am încredere că pot alerga mult mai tare şi vreau să demonstrez asta, cu toate că am fost un pic dezamăgit. Voiam un loc mai bun, un timp mai tare, dar până la urmă m-am resemnat cu acest loc 26 şi acest timp, 2:16:28, ţinând cont de momentele grele prin care am trecut în timpul cursei.

GdS: Îşi merită maratonul renumele de proba probelor?

M.I: E o luptă cu organismul tău, îl duci la extrem, uneori spun că maratonul e ca un sport extrem. Îşi merită renumele de proba probelor. Şi marşul este o probă foarte grea, iar eu nu l-aş face. Pe mine mă şochează şi mă sperie acea mişcare, timp de 50 de kilometri să te concentrezi să nu pui paşi greşiţi, pentru că rişti să fii descalificat.

Mai bun ca englezul de care trebuia să se ţină

GdS: În timpul cursei te-ai simţit diferit faţă de antrenamente?

M.I: Antrenamentele au fost din ce în ce mai grele şi ştiam că voi avea cei mai buni adversari. Eu şi antrenorul meu am încercat să facem o