Duminică, 26 august, locuitorii din Milcovul sunt aşteptaţi la ziua comunei. Manifestarea, ajunsă la cea de-a doua ediţie, va debuta la ora 18.00 în parcul de la Căminul Cultural din localitate. Startul evenimentului va fi dat de primarul Mihai Neaţă, urmat de un cuvânt introductiv prezentat de reprezentanţii instituţiilor judeţene. Vor fi trecute în revistă principalele realizări de la nivelul localităţii, după care profesorul Petre Abeaboeru, autorul lucrării, va vorbi despre „Monografia comunei Milcovul şi monumentele sale“.
La rândul său, fiul satului Radu Pîrlog Cristian, profesor universitar, doctor inginer colonel, fost decan al Facultăţii de Pompieri Bucureşti, va ţine o alocuţiune. Ulterior acestui moment va avea loc festivitatea de înmânare a diplomelor de onoare autorului monografiei, persoanelor marcante ale comunei, fiilor satului, veterani de război, invitaţilor din instituţiile judeţene, deputaţi, consilieri, primari de comune şi reprezantanţi ai cultelor. „Aştept să ne fie alături locuitorii comunei la acest moment de sărbătoare. Cu acest prilej ne vom întâlni cu cetăţeni de la noi plecaţi la muncă în diferite colţuri ale lumii. Oamenii mai trebuie să lase grijile şi necazurile deoparte şi să se mai înveselească un pic. Îmi doresc ca totul să decurgă foarte bine şi vremea să ţină cu noi“, a spus Mihai Neaţă, primarul din Milcovul.
Ziua va fi animată datorită programului artistic „Cântec, joc şi voie bună, în zi de sărbătoare pentru comuna Milcovul“.
Duminică, 26 august, locuitorii din Milcovul sunt aşteptaţi la ziua comunei. Manifestarea, ajunsă la cea de-a doua ediţie, va debuta la ora 18.00 în parcul de la Căminul Cultural din localitate. Startul evenimentului va fi dat de primarul Mihai Neaţă, urmat de un cuvânt introductiv prezentat de reprezentanţii instituţiilor judeţene. Vor fi trecute în revistă principa