Cancelaria primului-ministru, desfiinţată în martie 2009, a fost reînfiinţată în vara acestui an printr-o lege aprobată de Parlament în luna iulie şi care aprobă cu amendamente prima ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul Ponta, privind noua organizare în cadrul administraţiei publice centrale.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu prevedea nimic legat de reînfiinţarea Cancelariei premierului, ci introducea, printre altele, funcţiile de ministru delegat pentru administraţia publică, pentru dialog social şi, respectiv, pentru mediul de afaceri.
Ordonanţa a fost însă aprobată în luna iulie, conform procedurii, printr-o lege a Parlamentului care a preluat mai multe amendamente ale senatorului PSD Trifon Belacurencu.
Unul dintre amendamentele acceptate prevede că aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit atât din Secretariatul General, departamente şi alte structuri organizatorice, dar şi din Cancelaria primului-ministru. Cancelaria va fi condusă de o persoană cu rang de ministru şi va include unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat.
Cancelaria primului-ministru, desfiinţată în martie 2009, a fost reînfiinţată în vara acestui an printr-o lege aprobată de Parlament în luna iulie şi care aprobă cu amendamente prima ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul Ponta, privind noua organizare în cadrul administraţiei publice centrale.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu prevedea nimic legat de reînfiinţarea Cancelariei premierului, ci introducea, printre altele, funcţiile de ministru delegat pentru administraţia publică, pentru dialog social şi, respectiv, pentru mediul de afaceri.
Ordonanţa a fost însă aprobată în luna iulie, conform procedurii, printr-o lege a Parlamentului care a preluat mai multe amendamente ale senatorului PSD Trifon Belacurencu.
Unul dintre amendamentele accepta