- Social - nr. 163 / 23 August, 2012 Zagarul, ca si comuna de frunte, cu ani in urma, devenise cunoscuta ca una dintre cele mai importante localitati din judet si din tara in ceea ce priveste cresterea animalelor, a vitei-de-vie, cu un vin renumit, a productiilor mari de cereale, pe dealurile de prin imprejurimile localitatii terasate prin ani grei de lucrari si truda. Locuri, unde, in prezent, dupa o minte diabolica, a tot felul de initiative implementate cu o graba greu de inteles, s-au plantat puieti de padure, printre pomii fructiferi trasi la linie, de parca nu ar fi indeajuns ca o buna parte din arealele pasunabile ale Ardealului au devenit fara noima, sadea, impaslituri de tufe impadurite, in care doar hotii de lemne si jivinele salbatice isi mai au salasul, salbaticindu-ne la propriu chiar si pe noi, oamenii. Stau marturie dezastrului si acele complexe de grajduri randuite la margine de comuna, devenite cu timpul relicve ale unor nostalgice vremuri, in care munca innobila demnitatea taranului. Pesemne si de aceea se doreste ca taranului roman sa i se ciunteasca pe cat se poate posibilitatea de afirmare, prin chiar aceste interventii haotice, bag de sama spre usurarea binelui lui, cica interventii europene, lasandu-i de izbeliste, sa li se stinga din fasa orice initiativa in accesarea de fonduri, ajungand, chiar si la tara, ca un litru de apa imbuteliata la pet sa fie mai scumpa decat un litru de lapte, iar de aici dezastru, tineretul sa plece cat o vedea cu ochii, ce sa mai punem la socoteala o coasa batuta sau o plivitura de sapa, de parca pe tractor ne-am nascut. Da, de unde, atatea tractoare, ca de motorina nici vorba, la preturile prohibite prestate. Cert, in prezent, nici aceasta comuna, ca altele, nu este scutita de saracie, dupa anii 1990, prin prabusirea brusca a osaturii fostului IAS. De aici, oameni ramasi fara locuri de munca, imbatraniti inainte