La început i-am auzit doar numele. Într-un an, prietenii mei de la bloc începuseră să-l folosească din ce în ce mai des. Era o colegă de-a lor, de clasă. Seara cînd ieşeam la joacă, toţi vorbeau despre ce mai spusese şi cum li se adresase ea în timpul orelor sau în pauze. Şi Dăneasca făcuse, Dăneasca dresese, Dăneasca în sus, Dăneasca în jos. Rezolvările ei de la orele de matematică erau aplaudate şi de profesor, compunerile ei la română erau cele mai frumoase, engleza ei o depăşea pe a tuturor celorlaţi. Într-o zi, m-am hotărît să-l chestionez pe Răzvan despre ceea ce se profila ca un adevărat fenomen. Ce fel de fată e Dăneasca asta, de pare că nici un băiat din clasa ei nu mai ştie altceva în afară de ea? Mi-a explicat că e o colegă foarte deşteaptă şi foarte specială. Ba, el chiar recunoaştea, cu mîna pe inimă, că e cea mai inteligentă din clasă. Cînd l-am întrebat dacă-i mişto, mi-a răspuns pe un ton exclamativ, dar ocolind un răspuns precis. După el, era o fată cu un şarm aparte. Ezita să spună însă, chiar cu toată gura, că ar fi frumoasă. „Lasă că o s-o cunoşti şi tu şi ai să vezi“, mi-a zis, „mai trece uneori pe la noi pe la bloc împreună cu soră-sa“. Eu învăţam la altă şcoală.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorPrima oară, mi-au arătat-o după ce am trecut cu bicicletele pe lîngă un grup de fete. Răzvan mi-a spus atunci: „Ai văzut-o pe Dăneasca? Era acolo“. Eu n-am înţeles însă care dintre ele era iar din goana bicicletei nu mi se păruse că văd vreo făptură angelică, vreo figură irezistibilă, vreo prezenţă copleşitoare... „Era aia cu ochelari“, a mai zis Răzvan. Cuuum? Adică, poartă ochelari? Pe atunci, ochelarii erau un motiv de bancuri şi ironii, aragaz cu patru ochi,bicicletă pe nas... nicidecum un semn de distincţie, că de frumuseţe nici nu putea fi vorba. Eram complet derutat, dar am conti
