Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu, printre cei interesaţi de preluarea Oltchim

Publicat in Bursa, vineri 24 august 2012 ·

* UPDATE 3: Oltchim nu mai trimite angajaţii în şomaj tehnic

Consiliul de Administraţie al Oltchim s-a întrunit astăzi în şedinţă şi a decis anularea deciziei prin care peste 500 de angajaţi erau trimişi în şomaj tehnic în perioada 27 august - 30 septembrie, se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti.

Decizia care a fost luată ieri privea 506 angajaţi ai Diviziei petrochimice Brad din judeţul Argeş, aceştia ieşind astăzi să protesteze în stradă împotriva deciziei conducerii Oltchim.

-----------------

* UPDATE 2: Protest al angajaţilor "Oltchim"

În jur de 250 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu din cadrul Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au ieşit astăzi în stradă să protesteze împotriva faptului că vor fi trimişi în şomaj tehnic, tocmai acum când societatea urmează să fie privatizată, anunţă sursele de presă.

Protestatarii au cerut să se anuleze ordinul prin care sunt trimişi în şomaj, să plece de la conducerea Oltchim actualul director general, Constantin Roibu şi să îşi primească salariile restante.

Pentru a calma spiritele, Constantin Roibu a coborât în mijlocul protestatarilor, iar aceştia i-au cerut o promisiune scrisă că nu vor fi trimişi acasă, potrivit presei. Roibu a promis protestatarilor că va convoca o şedinţă a Consiliului de Administraţie a societăţii pentru a dezbate problemele lor, adaugă sursele.

Conform informaţiilor de presă, protestatarii spun că în cazul în care nu li se rezolvă problemele la sediul companiei vor merge cu protestul al Bucureşti la Ministerul Economiei.

Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că administratorii Oltchim vor reveni asupra deciziei de a trimite în şomaj tehnic 500 de angajaţi.

--------------------------------

* UPDATE: Acţiunile Oltchim, suspendate de la tranzacţionare

Acţiunile Oltchim Rm. Vâlcea au fost suspendate

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Florin Cîțu

Gandul acum 12 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este fostul premier Florin Cîțu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°