Liberalul Matei Nădrag şi-a depus demisia, joi după-amiază, spre surprinderea tuturor. El nu a detaliat prea mult decizia, însă, a precizat că exclude orice supoziţii despre eventuale neînţelegeri.
Matei Nădrag a decis să îşi dea demisia din funcţia de viceprimar al municipiului Târgu-Jiu. Motivele rămân în umbră, excluzând însă faptul că ar fi existat neînţelegeri între el şi conducerea primăriei. „Este o decizie personală şi pot să vă spun că am avut o colaborare foarte bună cu domnul primar Florin Cârciumaru şi colegul meu viceprimar Aurel Popescu. Pentru cei care se întreabă dacă nu cumva am cedat ritmului de la primărie, ei bine aflaţi că a fost o experienţă extraordinară şi niciodată nu s-a pus această problemă. Pur şi simplu o să fie vorba despre un alt proiect politic în cadrul partidului iar de comunitatea din Târgu-Jiu mă voi îngriji în continuare în calitatea mea de consilier local”. Potrivit unor surse din interiorul USL Gorj, locul lui Matei Nadrag va fi luat de Mihai Paraschiv, consilier local şi preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Gorj. Paraschiv are 31 de ani. În acest fel, tinerii sunt din nou promovaţi de USL Gorj după ce prefect a fost numit Radu Teodorescu, fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PSD Gorj. Paraschiv va fi, astfel, propunerea USL Gorj în următoarea şedinţa de Consiliu Local când ar putea fi ales noul viceprimar. Cât despre activitatea politică, Matei Nădrag susţine că îşi va continua mandatul de preşedinte al organizaţiei Târgu-Jiu a PNL.
Nădrag, posibil candidat la parlamentare
Dian Popescu a comentat demisia lui Matei Nădrag de la Primăria Târgu-Jiu. Şeful PNL Gorj a recunoscut că în locul lui Matei Nădrag va fi susţinut pentru postul de viceprimar al municipiului Târgu-Jiu, Mihai Paraschiv, un alt tânăr din partid. Liberalul şef a mai spus că Matei Nădrag este implicat într-un proiect politic, ne