Nu mă sparie atît de tare actuala zaveră politică românească. Îmi creează doar disconfort pentru că e zgomotoasă. Mă şi plictiseşte întrucîtva, la cît de previzibile au devenit reacţiile celor două tabere implicate în mod direct. De asemenea, mă roade pierderea imparţialităţii jurnalistice, vizibilă în cam tot peisajul media. Cine are mintea limpede şi oferă doar informaţie (nu judecăţi şi sentinţe partizane) e luat de fraier. Nu ar face audienţă. Conform aceluiaşi principiu, politicianul care îşi atacă adversarul cu eleganţă sau cu argumente (doar) de bun-simţ trebuie scos de la apariţii TV. E slab, e molîu, nu-i bun – aşa zice partidul!
Mai nou, despicăm firu’n patru pe teme ceva mai sofisticate, ţinînd de ambiguităţi scăpate în texte de lege. În sine, asta nu e rău. Într-un stat care se teme de lege, la lege se face apel cînd dai de necaz sau ai nelămuriri. Aşa învăţarăm noi că e într-un stat de drept. Ignorăm însă, mult prea uşor, alte ingrediente. Bunul-simţ, tradiţiile politice, legile nescrise.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratCînd am vizitat Philadelphia, nu am putut rata primul sediu al Congresului. Ghidul ne-a povestit o istorioară. Zice-se că una dintre cele mai importante zile din istoria Americii a fost (după cea a declarării independenţei) cea în care George Washington şi-a încheiat mandatele. Fusese primul preşedinte şi, încă din primul său discurs, afirmase că dorea „precedente bazate pe principii“. Carevasazică, după opt ani la conducerea tînărului stat, erou al independenţei şi excelent politician, respectat de întreaga clasă politică americană, Washington (fost ofiţer) a decis să părăsească puterea şi să o predea fostului său secund, John Adams.
Istoria recentă nu mai consemnase o predare paşnică a puterii. În Europa secolelor precedente, asemenea lucruri se petreceau doar
