Guvernul şi FMI au stabilit pentru sfârşitul lunii septembrie sau finele anului noile termene de numire a managerilor profesionişti la câteva companii de stat, printre care Electrica Furnizare, Romgaz şi Transgaz.
Compania Electrica Furnizare va avea director general până la sfârşitul lunii septembrie, iar la Romgaz, Nuclearelectrica şi Transgaz vor fi selectaţi administratori şi directori generali până la sfârşitul anului, se arată în memorandumul de politici economice şi fiscale asumat de Guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Electrica Furnizare urmează să fie privatizată la începutul anului viitor.
Termenele iniţiale pentru selectarea noilor conduceri la mai multe companii de stat au fost stabilite pentru începutul acestui an, dar au fost decalate aproape lunar. Cel mai recent termen avansat de Guvern pentru numirea noilor directori a fost luna iulie.
Printre companiile care urmau să aibă conducere profesionistă se număra şi Hidroelectrica, dar procedura a fost amânată întrucât producătorul de electricitate a intrat în insolvenţă, în luna iunie. "Pentru Hidroelectrica, numirea unui director general va fi făcută imediat după ce compania va ieşi din insolvenţă", se spune în document.
Guvernul s-a angajat faţă de FMI să schimbe directorii unor companii de stat cu manageri profesionişti, prin procese de selecţie bazate pe competenţă. Tot până la finele lunii septembrie va fi selectată conducerea şi Consiliul de Administraţie la Complexul Energetic Oltenia, cu ajutorul unei firme independente de resurse umane.
De asemenea, procesul de recrutare a conducerii profesioniste vizează şi 11 companii controlate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
"La companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost angajată o firmă de resurse umane care va selecta candidaţi calificaţi pentru c