Creditul garantat guvernamental acordat pentru achiziţii rezidenţiale s-a dublat în SUA în ultimii cinci ani
Proliferarea acestuia poate fi explicată prin incapacitatea debitorilor de a economisi sumele necesare ca avans, dar şi prin dependenţa de datorii a pieţei imobiliare americane
Problema principală a acestui tip de credit este calitatea sa, 9% dintre contractele de împrumut girate de stat înregistrând incidente de plată
În condiţiile impasului din piaţa imobiliară americană şi ale restrângerii creditului privat, administraţia federală a ajuns să joace un rol major în piaţa ipotecară. Astfel, creditele garantate de autoritatea de resort, Federal Housing Administration (FHA), s-au dublat în ultimii cinci ani. Dacă la nivelul celui de-al doilea trimestru din 2007 volumul împrumuturilor girate de instituţie se cifra la 3.030.214 unităţi, în trimestrul al doilea din acest an, numărul a urcat la 6.827.727, potrivit datelor Asociaţiei Bancherilor din Piaţa Ipotecară (Mortgage Bankers' Association - MBA) care măsoară 88% dintre contractele ipotecare încheiate.
Creşterea dramatică a creditelor garantate guvernamental într-o perioadă în care dobânzile sunt la minime istorice arată cât de slabă este piaţa creditului privat, comentează blogul Doctor Housing Bubble, portal care a analizat, anticipat şi descris corect în ultimii ani parcursul pieţei imobiliare americane.
În spatele acestui avans consistent ar sta două fenomene. Primul dintre acestea îl reprezintă incapacitatea debitorilor de a economisi sumele necesare pentru suma care trebuie depusă în avans la achiziţia unei case. Nu este vorba numai despre procentajul tradiţional de 20%, dar mulţi nu mai reuşesc să strângă nici măcar 10%. În aceste condiţii, creditele garantate guvernamental, care permit ca avansul să fie de numai 3,5%, sunt preferate de debitori. În al doilea rând, pro