Puteam sa jur, si martori am, inaintea deciziei Curtii Constitutionale, ca Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni. Nu fac parte din categoria celor care isi asuma merite post factum. De intelept dupa consumarea unui eveniment.
Mi-a fost limpede ca zarurile fusesera aruncate atunci cand am vazut derularea unui fapt oarecum normal, omenesc la prima vedere. Dupa o canonada a la Kursk, in care s-a slobozit ploaie de srapnele dintr-o tabara catre alta, Traian Basescu a tacut brusc. Nu din oboseala.
Si-a inchis statul major si s-a repliat in reconfortante fortificatii ardelenesti . Departe de lumea dezlantuita de o excesiva indecizie. Aceasta stare de silenzio stampa generalizata, de aparent non combat, nu-i sunt proprii unui om familiarizat cu ordinele, verbul caustic, fraza contondenta la care se ataseaza prefixul "M"-ului prelungit de "nu-i a buna."
Pana atunci, conform concluziei lui Napoleon ca un om care vorbeste face mai mult zgomot decat o armata care tace, dl Traian Basescu isi facuse numarul, punand presiune asupra unei Puteri cvasiimpotente si, intr-o masura, hipnotizate.
Remarca dlui Victor Ponta: "Am fost de buna credinta" nu are suport si se traduce altfel. Eufemistic vorbind, se cheama naivitate. Regula poate avea exceptii, legea nu, zicea candva Nae Ionescu. Ei bine, intr-o arhicunoscuta maniera balcanica sau mai degraba proprie Romaniei postbelice, constitutionalitatea noastra a avut erate, trimiteri, unghiuri de incidenta diferite, opinii pestrite.
A recunoscut-o insusi presedintele Curtii, Augustin Zegrean, unul dintre cugetatorii ce au avut cheia si lacatul in data de 21 august: "Aceasta e maiestria dreptului, toate legile lasa loc de interpretare." Dixit. Daca e asa, doua intrebari logice reclama raspunsuri instant.
Cum stim care dintre multifurcatiile interpretative este cea j
