Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ekranas - Steaua 0-2! Kawasaki-vicius! Titular în premieră, Adi Popa a înscris PRIMUL său gol în tricoul grupării din Ghencea

Publicat in Pro Sport, joi 23 august 2012 ·

#Mihai Costea a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren şi a ratat două ocazii uriaşe

#Reghecampf i-a menajat pe golgheterii Rocha şi Rusescu, cei doi intrând în a doua repriză

Cum îţi motivezi elevii înaintea unui meci în care până şi antrenorul echipei adverse recunoaşte că eşti favorit cert? Cum îi faci să fie montaţi înaintea unei partide cu o echipă care valorează mai puţin decât Dodel? Reghecampf s-a chinuit câteva zile să facă asta, timp în care a subliniat în toate felurile posibile că-şi ia în serios adversarul şi că Ekranas nu trebuie tratată superficial. A anunţat că bagă vedetele, că nu menajează pe nimeni şi a trântit în faţa presei dosare cu monitorizarea lituanienilor. Ce vreţi mai mult? Om serios, atitudine pe măsură, nu superficială, precum gazonul de la Vilnius.

Până la urmă a făcut nişte concesii şi a schimbat la vârf, acolo unde Nikolic şi Mihai Costea au luat locul marcatorilor de până acum, Rusescu şi Rusescu. Dintre cei doi, doar Nilă a arătat că nu-i mai convine banca. După o ocazie mare a celor de la Ekranas (18), Costea cel mic, de fapt singurul Costea de la Steaua acum, face o semi-foarfecă, ceva în genul celei din care a dat gol iarna trecută cu CFR Cluj, dar mingea trece un pic pe lângă. Urmează un moment de altruism, cu o pasă aproape genială care l-a lăsat pe Chipciu liber, însă şeptarul demonstrează că e la fel de lipsit de inspiraţie la finalizare şi pe dreapta şi pe stânga.

Meciul este la discreţia românilor, însă este lipsit de goluri. Poate şi pentru că Ekranas joacă atât de slab încât steliştii sunt surprinşi de spaţiile uriaşe pe care le au la dispoziţie. Problema se rezolvă în minutul 35. Martinovic, sârbul care greşeşte rar, dar care primeşte şanse să joace şi mai rar finalizează cu capul după un corner executat de Bourceanu (35). Jocul Stelei continuă să fie lipsit de zvâc. Doar Cos

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a dat o declaraţie la Secutitate despre un coleg profesor / CNASAS a transmis că nu a fost colaborator al Securităţii / Candidatul Coaliţiei anunţă conferinţă de presă

News.ro acum 31 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, va face, marţi dupăp-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate des

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 2 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum o ora
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 2 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 39 minute
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 2 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Control al DSP Prahova la o policlinică din Ploieşti, după ce imagini cu un pacient cu probleme locomotorii, târât pe scări de două persoane, au apărut în spaţiul public VIDEO

News.ro acum 2 ore
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova anunţă că a făcut un control la Policlinica Cina din Ploieşti, imobil care aparţine Primăriei oraşului şi unde funcţionează mai multe cabinete medicale, verificările având loc după ce în spaţiul public au a

Pacient greu deplasabil, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, pe motiv că nu mergea liftul. Control al DSP

HotNews acum 3 ore
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona, relatează

Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî după ce a organizat o ceremonie vizată de atacul Rusiei

Adevarul acum 59 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe guvernatorul regiunii Sumî, în urma unui atac cu rachetă al Rusiei care s-a soldat cu numeroase victime, au anunțat marți oficialii.

Cinci oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi / Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei

News.ro acum 48 minute
Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina au depus oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi, contract în valoare de 2,71 miliarde de lei.

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°