Meseria de parlamentar ar trebui, după războiul procedural al cvorumului româno-român din ultimele luni, să recapete demnitatea şi chintesenţa existenţei sale de corp legiuitor al statului. Dacă partidele politice vor înţelege că e nevoie de reconstruirea imaginii Parlamentului şi de o selecţie bazată măcar pe onoare şi profesionalism a celor dintre care vom alege în noiembrie 2012, suntem pe drumul bun. Dacă l-am nimeri odată… Local, desemnările au şi început. Ciprian Dobre l-a nominalizat la Zau de Câmpie pe urmaşul lui la deputăţie pe cel mai lung colegiu din judeţ. Liberalul Cristian Chirteş. Fost vicepreşedinte al CJ Mureş şi director Romsilva. Că senatorul UNPR, Corneliu Grosu, plecat şi reîntors sub alt drapel, într-un fel, tot la social democraţi, prin Alianţa de Centru Stânga, nu va mai candida este doar varianta speranţă a celor ce îl dau pe Vasile Gliga, PSD, drept senator de zonă şi pe viceprimarul liberal, Daniel Gliga, deputat în locul seniorului cu acelaşi nume. Având în vedere ruşinoasa prestaţie a PDL, care nu a intrat în CL Reghin, dar şi reculul UDMR în zonă, calculele lor nu par deloc optimiste. Numai că electoratul a dovedit că e extrem de capricios. Iar Dan Diaconescu rămâne un pion deloc de neglijat.
După încercarea debarcării echipei lui Benedek Istvan la UDMR Târgu Mureş de trupele fidele lui Borbely Laszlo, devine tot mai plauzibilă varianta vehiculată în mas media maghiare, că vajnicul şi harnicul deputat Kerekes va fi mutat din Secuime în colegiul 1 de pe Târgu Mureş, ca să facă munca pentru vicepreşedintele politic al Uniunii, iar titularul de azi de colegiu se va muta cu biroul parlamentar la Sovata, la Sangeorgiu de Pădure şi pe Niraj în Secuime. Este de notorietate că, acolo, Borbely este ales şi protejat în viitoarea legislatură indiferent de poftele procurorilor. Lokodi Edita este mandatată să lupte pe colegiul unde Benedek Imr