Când ţi se rupe, cum mi se rupe mie fiindcă nu m-am urcat în tren ca să merg la Bucureşti să urlu – cum au făcut sute de bunici – când zici: lasă, merge şi aşa, când gândeşti că ce se întâmplă mai sus cu un cap decât tine, nu te priveşte, când dictatura ţi se pare ordine, când pomenile ţi se par cadouri, sau când taci, consolându-te cu ideea că sunt alţii care vorbesc pentru tine, eu, îmi merit soarta oricărui prost, și tu, îţi meriţi soarta, fraiere! Îţi spun fraier, şi o să vezi mai târziu de ce. Mai târziu zic, însemnând peste alţi 20 de ani, când te vei trezi şi-ţi vei spune că ai fost prost. Ai fost prost pentru că ai lăsat, precum părinţii tăi, un singur om care să-ţi traseze destinul dement, un personaj – sinistru – să se hrănească cu trăirile tale, să profite de ele, trăind bine cu armata pe care și-a construit-o, pe care și-a structurat-o și pe care acum o asmute împotriva ta. Şi vreau să vă aduc aminte, că, într-o iarnă de Crăciun, l-am împuşcat pe Ceauşescu. Nu ştiu câte gloanţe au intrat în el, dar sigur l-am împuşcat toţi. Pentru foamete, pentru crimă, fiindcă închisorile comuniste erau arhipline… dar, mai presus de orice, pentru libertate. Am fost tari. Atunci, s-a împrăştiat românismul din noi, în toată lumea. Acum, cu un instinct de apărare extirpat, am devenit supușii băieților de gașcă, români sau străini. Mă refer și la cei care din „oamenii legii” și din exces de zel, au devenit replicanții unor organe represive, ce, ca să vezi, n-au apus! Paradoxal însă, aș fi vrut să le simt prezența și în 2009, când însuși șeful statului a anunțat mari fraude electorale…

Cu voia dumneavoastră, o mică replică, pentru colegul Claudiu Matei, la cele câteva rânduri din ediția trecută: prietene, tu știi că nu suntem 18,3 milioane de votanți, că în acest număr intră și bebelușii, și cei fără drept de vot și morții. Dar, ai dreptate, Rus a scris negru pe alb