Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ședință la CJ Alba. Vezi decizii importante privind modificări la conducerea instituţiilor de cultură şi alte puncte pe ordinea de zi

Publicat in Alba24, joi 23 august 2012 ·

Consilierii județeni s-au reunit în ședință, joi, 23 august, pentru a supune aprobării 16 proiecte de hotărâre de interes pentru cetățeni. Unul dintre acestea cu siguranță va stârni noi discuții în comunitate, iar asta deoarece pe ordinea de zi, la punctul 4, a fost introdus proiectul ce presupune modificarea organigramei și statutului de funcții a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Așa cum vă precizam într-un material anterior, instituția va organiza concurs pentru ocuparea noului post de director adjunct, iar motivele care au stat la baza acestei decizii ar avea legătură cu alianțe politice proaspete, care se întrevăd la nivel local. Primul nume vehiculat ca al unui posibil candidat la această funcție este cel al Danielei Floroian, director adjunct al Centrului de Cultură “Augustin Bena”. Aceasta a negat însă că ar fi interesată, momentan.

Punctul 5 de pe ordinea de zi este, de asemenea, unul sensibil: desemnarea conducerii interimare a Centrului de Cultură “Augustin Bena”. La fel, după cum vă precizam într-un alt material, interimatul instituției de cultură va fi preluat de Petre Comșa, tatăl PP-DD-istului Cornel Comșa. Acesta a deținut în trecut conducerea Centrului de Cultură Alba, de unde a fost schimbat din funcție. Petre Comșa ar fi câștigat procesul intentat în instanță, iar, ca urmare, va reveni pe post.

Vezi mai jos ordinea de zi a ședinței de CJ Alba

1. Proiect de hotărâre privind însuşirea documentaţiei tehnice cadastrale pentru înscrierea dreptului de proprietate publică a judeţului Alba asupra imobilului „Centrul de plasament Stremţ şi terenul aferent”, situat administrativ în satul Stremţ, Str. Principală nr. 191, comuna Stremţ, judeţul Alba. Iniţiator: Alin Florin Cucui, vicepreşedinte, delegat temporar să exercite atribuțiile președintelui

2. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al aparatului

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°