Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Mălan, viceprimar al Oradiei: "Voi face tot ce pot ca Bolojan să candideze şi în 2016"

Publicat in Bihoreanul, joi 23 august 2012 ·

Orădean, avocat, 40 de ani. Căsătorit tot cu o avocată, cu care are doi copii: o fetiţă de 11 ani şi un băiat de 2 ani. Vicepreşedinte al PNL Oradea, membru al conducerii PNL Bihor, fost candidat la deputăţie. Mulţi nu se lasă convinşi de un asemenea CV şi îl consideră încă pe Mircea Mălan nepotrivit pentru funcţia de viceprimar.

O fi bun avocat, dar n-are experienţa administraţiei. Mălan susţine însă, dimpotrivă, că profesia sa e un atu. Şi le aminteşte cârcotaşilor că perioada de glorie a oraşului e legată de o garnitură de primari-jurişti...

- La recenta dezbatere pe tema câinilor fără stăpân aţi cam fost huiduit. Nu credeţi că aţi "furat-o" în locul primarului sau al funcţionarilor din Primărie?

- Eu am intrat în dezbatere pentru că mi s-a părut corect ca, de vreme ce Direcţia Tehnică e în subordinea mea, să-mi asum răspunderea, să nu-mi las colegii la înaintare. Nici vorbă să-mi fi cerut primarul. Am vrut eu, mai ales că şi-au anunţat prezenţa şi asociaţii cu susţinere juridică, iar eu consider că problema e şi una juridică.

- Vă însuşiţi poziţia Primăriei?

- În primul rând, poziţia Primăriei a fost greşit înţeleasă. Odată ce vor fi înlăturate neînţelegerile, cei interesaţi se vor lămuri că Primăria nu şi-a propus să eutanasieze câinii în masă, aşa cum au susţinut unii. Pe de altă parte, în fiecare zi la Primărie se înregistrează 2-3 plângeri scrise din partea cetăţenilor muşcaţi, deranjaţi de lătrături, îngrijoraţi de câinii care pot transmite boli. De pildă, îşi lasă copiii să se joace în parcuri, în nisip, dar găsesc acolo excremente de câini. Noi îi respectăm pe cei care iubesc câinii fără stăpân, dar trebuie să respectăm şi dreptul la viaţă şi la linişte al locuitorilor oraşului.

- Dar sunteţi pregătit să fiţi criticat, uneori cu vehemenţă?

- Da, sunt pregătit. Numai că în chestiunea cu câinii criticile au fost în cea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 38 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°