Pentru ca Traian Băsescu să revină la Cotroceni, mai sunt de îndeplinit două formalităţi: citirea motivării Curţii în plenul reunit al Parlamentului şi publicarea ei în Monitorul Oficial.
UPDATE12.25: Şedinţa plenului reunit al Parlamentului va avea loc luni, la ora 15. „Noi am propus şedinţa mâine, la ora 12, dar au fost numai şase voturi. Partidele de la Putere au garantat că luni vom avea cvorum“, a declara Olteanu.
UPDATE 12.22: PDL propune ca plenul Parlamentului pentru citirea deciziei CC să aibă loc vineri la prânz, la ora 11 sau la ora 12, a declarat deputatul PDL Ioan Oltean.
UPDATE. 12.16: Şedinţa Birourilor Permanente (BP) reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor a început. Se pare că există cvorum, ceea ce înseamnă că deputaţii şi senatorii din BP vor stabili ziua în care motivarea Curţii să fie citită în parlament.
Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru stabilirea şedinţei de plen va avea loc astăzi, la ora 12.00, a anunţat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea. Însă numai cu condiţia să se adune suficienţi deputaţi şi senatori pentru cvorum.
„Mai mult de jumătate din membrii Biroului Permanent nu sunt în Bucureşti. În momentul în care Curtea a anunţat că va da o decizie pe 31 august (n.r. - privind referendumul), după două campanii electorale epuizante, foarte mulţi au plecat în concediu. Biroul Permanent reunit se poate întruni doar dacă sunt jumătate plus unu din membri“, a declarat Valeriu Zgonea.
Dacă cei mai mulţi social-liberali sunt în concediu şi este posibil să nu ajungă în Bucureşti la timp pentru şedinţă, în cazul democrat-liberali astfel de scuze nu se admit.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că a dat dispoziţie ca niciun reprezentant al PDL în Birourile Permanente ale celor două Camere să