Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România se află în pragul unei epidemii de HIV, avertizează ARAS

Publicat in Antena 3, joi 23 august 2012 ·

Preşedinta Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS), Maria Georgescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că ne aflăm în pragul unei epidemii de infecţie cu HIV, care poate izbucni în rândul consumatorilor de droguri injectabile, informează Mediafax.

"Noi avem un program cu două ambulanţe în Bucureşti şi 10 unităţi mobile în oraşe din România, unde facem teste rapide pentru HIV - şi am descoperit, făcând aceste teste pentru grupul vulnerabil care se cheamă consumatori de droguri injectabile, un număr destul de mare de teste pozitive, teste rapide, pe care le-am trimis la confirmare. De aceea şi noi, şi Institutul Matei Balş - care este institutul de referinţă pentru HIV în România - declarăm că suntem în pragul unei epidemii de infecţie cu HIV, care poate să izbucnească în rândul consumatorilor de droguri", a declarat Maria Georgescu.

Pornind de la statistica potrivit căreia din 619 români nou-diagnosticaţi cu HIV, 43% au vârsta cuprinsă între 20-29 de ani şi 64% s-au infectat prin intermediul contactului heterosexual neprotejat, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) organizează o campanie de prevenire a infectării cu virusul HIV şi de încurajare a testării şi în cadrul Festivalului Peninsula, în perioada 23-26 august 2012.

"Sper să nu fie cazul aici (la Peninsula - n.r.), nu ştiu, n-avem de unde şti ce se mai consumă de plăcere, dar mesajul pe care noi îl vom spune la cort este: "Atenţie" - pentru că în dorinţa aceasta, de a obţine plăcere, (...) ne apucăm să simţim acel "high" folosind substanţe şi alcool, iar acesta scade vigilenţa, îţi pierzi lucrurile, dar îţi poţi pierde şi viaţa (...) Am avut 619 cazuri noi depistate în 2011, faţă de 350-400 pe an în anii anteriori, din 2000 încoace, a ridicat nişte semne de întrebare", a mai spus preşedinta ARAS.

Preşedinta Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 2 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 3 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum 49 minute
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

România, sub cod roșu de caniculă și vijelii violente. Avertismente meteo de ultimă oră de la ANM

HotNews acum 32 minute
România se confruntă cu o nouă zi de căldură sufocantă, marcată de temperaturi caniculare și urmate de furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări cod roșu, portocaliu și galben, valabile marți și miercuri,

Video Fiica lui Ozzy Osbourne a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath. Cum a reacționat artistul

Adevarul acum o ora
Fiica lui Ozzy Osbourne, Kelly, a fost cerută în căsătorie la ultimul concert Black Sabbath şi al tatălui ei Ozzy Osbourne, în Marea Britanie. Aceasta urmează să se căsătorească cu muzicianul de la Slipknot, Sid Wilson.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 56 minute
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

ANM: Până în august vor fi temperaturi ridicate și precipitații puține în România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 7-14 iulie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

30°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°