17 localităţi din judeţul Cluj sunt poluate cu nitraţi din surse agricole, substanţele chimice fiind infiltrate în pânza freatică, ceea ce înseamnă că apa din fântâni este poluată.
Problema poluării cu nitriţi şi nitraţi, substanţe chimice provenite din activităţi agricole şi creşterea animalelor este subiectul unui seminar care se desfăşoară la Cluj-Napoca pe parcursul a două zile, 23 şi 24 august. Evenimentul deschide Campania de sensibilizare şi conştientizare a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” în bazinul Hidrografic Someş-Tisa. În cadrul acestei campanii, populaţia va fi informată cum trebuie să gestioneze corect depozitarea gunoiului de grajd şi cum să folosească îngrăşămintele chimice astfel încât să nu devină sursă de poluare a solului şi apei.
Apă poluată cu substanţe chimice în 17 localităţi
Imre Lenke, comisar şef al Gărzii de Mediu Cluj a subliniat că poluarea cu nitriţi şi nitraţi afectează atât apa cât şi solul, în judeţ existând 17 localităţi vulnerabile din acest punct de vedere. În localităţile poluate se desfăşoară activităţi intense de creştere a animalelor, iar fântânile din mediul rural sunt poluate cu substanţe chimice, care s-au infiltrat în pânza freatică din grajdurile sau din fermele oamenilor. Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Cluj, în judeţul Cluj au fost identificate următoarele zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole: Călăraşi, Câmpia Turzii, Viişoara, Sănduleşti, Mihai Viteazu, Feleacu, Jucu, Luna, Turda, Cuzdrioara, Câţcău, Sic, Iclod, Apahida, Bonţida, Gherla, Negreni. „Avem o problemă veche, istorică, la Bonţida, unde s-a desfăşurat o creştere a porcilor intensă, sistată în 2008, dar proprietarul nu a luat măsurile necesare pentru stoparea poluării, acesta alegându-se chiar cu dosar penal”, a declarat Imre Lenke.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu a menţionat c