Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a ajuns, ieri, la sediul DIICOT Braşov, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în dosarul de evaziune fiscală cu produse petroliere. Însoţit de un avocat, fostul şef al ANAF a declarat că nu ştie pentru ce a fost citat.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, a declarat pentru Mediafax că Blejnar a fost citat să se prezinte la sediul DIICOT pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală într-un dosar cu produse petroliere.
Sorin Blejnar, pe numele căruia procurorii anticorupţie au instituit deja măsura interdicţiei de a nu părăsi ţara pentru că ar fi contribuit la crearea unui prejudiciu de peste 15 mil. euro, este acum urmărit penal şi de procurorii de la Crimă Organizată, acuzat fiind că împreună cu Codruţ Marta şi alte 6 persoane au constituit un grup infracţional organizat, prin care au prejudiciat statul român cu peste 22 mil. lei.
Cei doi sunt acuzaţi de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. Grupul infracţional a fost constituit în perioada martie - iulie 2010, de Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore, ulterior aderând la acesta alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice - combustibili.
"Membrii grupării au obţinut beneficii financiare considerabile prin sustragerea de la plata accizei aferente cantităţii de peste 5.000 tone de motorină achiziţionată în regim suspensiv, combustibil comercializat pe piaţa internă. În mod concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, urmând a fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, combustibilul era revândut prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali, pe teritoriul Români