Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemul rețetelor electronice nu funcționează

Publicat in Gorj Domino, vineri 24 august 2012 ·

Rețetele electronice nu le-au ușurat munca farmaciștilor și nici nu au scurtat timpul de așteptare al clienților. Deși au trecut aproape două luni de la implementarea noului sistem de eliberare a rețetelor electronice, farmaciile gorjene încă întâmpină probleme la eliberarea rețetelor.

Problema o reprezintă serverul Casei Naționale de Sănătate care nu doar îngreunează eliberarea rețetelor, dar sunt zile în care conexiunea nu funcționează, iar pacienții sunt nevoiți să revină după câteva ore sau câteva zile.

Probleme după orele 10

Farmaciștii susțin că se confruntă cu probleme mai mari în special după orele 10 atunci când serverul nu mai funcționează. ,,Sistemul funcționează, dar mai sunt probleme din cauza conexiunii la serverul Casei Naționale de Sănătate, probleme care apar de obicei după orele 10, dar sunt rezolvate cât de repede posibil. Rețetele electronice sunt încă în minoritate, majoritatea au rămas tot tipizate”, a spus Ramona Pârvan, șef de farmacie.

Rețetele electronice nu le-au ușurat munca farmaciștilor și nici nu au scurtat timpul de așteptare al clienților. Deși au trecut aproape două luni de la implementarea noului sistem de eliberare a rețetelor electronice, farmaciile gorjene încă întâmpină probleme la eliberarea rețetelor.

Problema o reprezintă serverul Casei Naționale de Sănătate care nu doar îngreunează eliberarea rețetelor, dar sunt zile în care conexiunea nu funcționează, iar pacienții sunt nevoiți să revină după câteva ore sau câteva zile.

Probleme după orele 10

Farmaciștii susțin că se confruntă cu probleme mai mari în special după orele 10 atunci când serverul nu mai funcționează. ,,Sistemul funcționează, dar mai sunt probleme din cauza conexiunii la serverul Casei Naționale de Sănătate, probleme care apar de obicei după orele 10, dar sunt rezolvate cât de repede posibil

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 27 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum o ora
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum 47 minute
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 30 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Premier League: Tottenham a pierdut al patrulea meci consecutiv, 1-2 cu Leicester City. Radu Drăguşin a fost integralist

News.ro acum o ora
Echipa engleză Leicester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-1, formaţia londoneză Tottenham Hotspur, în etapa a 23-a din Premier League. Tottenham, pentru care fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist, a deschis scorul în minutul 33

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°
Feedback
Feedback