În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, cînd se introdusese „raţionalizarea“ unor alimente (dintre cele care încă se mai găseau), cînd se oprea, în plină iarnă, distribuţia gazelor şi se întrerupea des curentul electric, Corneliu Baba a găsit pentru toate aceste neajunsuri o explicaţie romantică… „Orice om – spunea el – rămîne marcat toată viaţa de cîteva experienţe ale tinereţii: parcul prin care s-a plimbat cu prima iubită, primul sărut, prima întîlnire cu marea, primul fum de ţigară etc. Ei bine, pentru Ceauşescu, plimbat de tînăr prin felurite puşcării, experienţele decisive sînt legate de viaţa în arest: mîncare porţionată, stingerea luminii la ore fixe, frigul celulei, traiul supravegheat. Prin urmare, pentru el, toate astea aveau nimbul duios, nostalgic, al amintirilor de tinereţe. Instinctiv, el voia să le recupereze, să le transforme în «normalitate» cotidiană, pentru toată lumea: universul concentraţionar funcţiona, în subconştientul său, ca model de societate.“
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileMi-am amintit de „interpretarea“ lui Baba zilele trecute, cînd l-am văzut şi auzit pe Ion Iliescu revenind, somnambulic, la cîteva reflexe ale primilor săi ani de carieră politică. Unul dintre ele este lupta antifascistă. Pentru activistul comunist, duşmanul, superlativul negativităţii în orice domeniu este fascismul. Tot ce nu-i convine, tot ce-l irită, tot ce îl contrazice intră, automat, în perimetrul extremei-drepte. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!“ îi şopteşte, din viscere, pînă la adînci bătrîneţi, stafia lui Lenin. Piaţa Universităţii din 1990 era legionară, ancheta Parchetului prin satele care au raportat participări la vot de peste 200% e şi ea o manevră fascistă. Lui Ion Iliescu nu-i vine în minte, cînd vrea să înfiereze un abuz, teroarea colectivizării agriculturii, nu-i vin
