Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie a decis pedeapsa de închisoare cu suspendare în cazul unei tinere care fusese anterior condamnată cu executare de către Tribunal şi de către Curtea de Apel. În urmă cu patru ani, tânăra, studentă la Facultatea de Medicină din Timişoara, a născut în toaleta căminului şi şi-a lăsat copilul să moară în vasul WC-ului.
În urmă cu patru ani şi jumătate, Iulianei Mihail, din Mehedinţi, era studentă în anul doi de facultate la Universitatea de Medicină din Timişoara. Tânăra rămăsese repetentă şi a aflat că este însărcinată cu iubitul ei de la vremea respectivă. Iuliana nu a spus despre sarcină nici iubitului, nici părinţilor, după cum relatează Redeşteptarea.
Sarcina a avansat, dar nimeni nu a realizat că tânăra este însărcinată. Astfel, în martie 2008, Iuliana Mihail a născut în toaleta căminului de la Medicină şi a lăsat bebeluşul să moară în vasul WC-ului. După ce pruncul a fost găsit în toaleta căminului, s-a declanşat o anchetă, iar tânăra a fost trimisă în judecată pentru pruncucidere. În timpul procesului, judecătorii au schimbat încadrarea juridică şi au condamnat-o pe tânără la cinci ani de închisoare pentru omor calificat. În apelul care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara, sentinţa a fost menţinută, conform sursei citate anterior.
A urmat apoi recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde judecătorii au dat dovadă de clemenţă şi au redus pedeapsa tinerei de la cinci ani de închisoare cu executare, la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu o perioadă de încercare de şapte ani, perioadă în care tânăra trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune al Tribunalului şi să anunţe orice schimbare de domiciliu sau de loc de muncă. Sentinţa Curţii Supreme este definitivă, astfel că tânăra care şi-a ucis bebeluşul a scăpat de puşcărie, mai precizează Redeşteptarea.