Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protecţia Consumatorilor a confiscat o treime din marfa dintr-un magazin sătesc, fiindcă era expirată

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 23 august 2012 ·

În urma unui control efectuat într-un magazin sucevean din mediul rural, comisarii pentru protecţia consumatorului au fost nevoiţi să retragă de la comercializare o treime din marfa existentă, deoarece aceasta era expirată. Şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a declarat că „numai la un magazin sătesc din Văleni Stânişoara s-au găsit la comercializare 11 sortimente de produse, peste 40 de kilograme, cu data durabilităţii minimală expirată. Sucuri, bere, dulciuri, ciocolată, foi de tort, esenţe, bomboane aveau termenul de valabilitate expirat, unele dintre acestea încă de anul trecut”. Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei, marfa fiind retrasă de la comercializare. Elena Oanea a mai precizat că marfa retrasă de la vânzare reprezintă o treime din totalul de produse comercializate în acel magazin de la ţară.

În urma controlului, 116 kilograme de produse alimentare expirate au fost retrase de la comercializare.

Şefa Protecţiei Consumatorilor Suceava a declarat că „de foarte multe ori când mergem pe teren în control, unii operatori economici închid magazinele chiar în faţa noastră”.

În urma unui control efectuat într-un magazin sucevean din mediul rural, comisarii pentru protecţia consumatorului au fost nevoiţi să retragă de la comercializare o treime din marfa existentă, deoarece aceasta era expirată. Şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a declarat că „numai la un magazin sătesc din Văleni Stânişoara s-au găsit la comercializare 11 sortimente de produse, peste 40 de kilograme, cu data durabilităţii minimală expirată. Sucuri, bere, dulciuri, ciocolată, foi de tort, esenţe, bomboane aveau termenul de valabilitate expirat, unele dintre acestea încă de anul trecut”. Operatorul economic a fost sancţionat cu amend

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 2 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 45 minute
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 2 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Elena Udrea cere reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicită reducerea pedepsei care i-a mai rămas de executat cu încă 17 zile pe care le-a petrecut în Arestul Central și în arest la domiciliu într-un alt dosar față de cel în care a fost condamnată. Potrivit

Piedone conduce razii în sex-shop-urile din Capitală: Amenzi de aproape un milion de lei

BusinessMagazin acum 48 minute
Piedone a descins în sex-shop-urile din Capitală şi a aplicat amenzi usturătoare de aproape un milion de lei după ce a descoperit rafturi pline cu produse neconforme.

Consiliul Europei creează un Tribunal Special pentru Ucraina, care îi va judeca pe ruși

Ziua Constanta acum 44 minute
Consiliul Europei a lansat miercuri procesul de creare a unui așa-numit Tribunal Special pentru Ucraina, care urmărește judecarea responsabililor ruși pentru invazia lansată în 2022, relatează agenția EFE. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europe

George Simion lipsește de la a patra dezbatere electorală consecutivă

Mediafax acum o ora
Simion a lipsit, miercuri după-amiaza, și de la dezbaterea electorală organizată de artistul de stand-up Cosmin Nedelcu (Micutzu) la MCN Podcast. „Astăzi am aflat că domnul Simion nu mai vine la dezbatere, deși a fost primul care a confirmat. Am înț

Nicuşor Dan: În mandatul meu, vom avea un spital de mari arşi

Mediafax acum 24 minute
„La spitalele pe care noi le-am gestionat la primăria Capitalei, mai mult de jumătate din pacienţi sunt oameni care vin din afara Bucureştiului, uneori de la distanţe foarte mari, pentru că nu găsesc în zonele în care ei locuiesc un specialist care

O grădină zoologică din Franţa lovită de fulger: Cel puţin 13 răniţi / Printre aceștia se află patru copii

G4Media acum o ora
Cel puţin 13 persoane, între care o femeie din Germania, au fost rănite de fulger care a lovit miercuri o grădină zoologică din sudul Franţei, potrivit pompierilor, relatează AFP, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa

LIVE DE LA 20:30 CFR Cluj - Hermannstadt, finala Cupei României Betano » Miză uriașă pentru Dan Petrescu, Sibiul vrea să producă surpriza! GSP transmite de la Arad

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
și se duelează în această seară, de la 20:30, în finala Cupei României Betano. Partida de la Arad e liveTEXT&FOTO pe GSP.ro și în direct la Digi 1 și Prima Sport 1, cu detalii în timp real de la reporterii Gazetei prezenți pe stadionul „Francisc Neu

Vremea

București
acum

14°
mie.

7°/19°
joi

8°/23°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/19°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

8°/9°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

8°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

4°/16°
joi

9°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/15°
Timisoara
acum

12°
mie.

3°/20°
joi

5°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/17°