Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statisticile sunt neiertătoare: Iaşul, printre oraşele cu cei mai mulţi bolnavi de HIV-SIDA. Care sunt concluziile medicilor

Publicat in Ora de Iasi, joi 23 august 2012 ·

IAŞI. Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în parteneriat cu Fundaţia ”Alături de Voi” România şi Spitalul de Boli Infecţioase „Sfînta Parascheva” Iaşi a organizat astăzi la Centrul de afaceri IDEO o conferinţă pentru a prezenta situaţia actuală a pacienţilor seropozitivi din judeţul Iaşi.

După discuţiile de astăzi, medicii au recunoscut faptul că judetul Iaşi se află pe unul dintre primele locuri din ţară în privinţa persoanelor infectate cu HIV-SIDA. Statisticile arată că în evidenţele Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi sunt aproximativ 1.400 de pacienţi pentru care tratamentul este administrat în condiţii optime, a susţinut conf.univ.dr. Carmen Dorobăţ, managerul unităţii medicale, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Sunt 1.348 de pacienţi în evidenţele spitalului. În anul 2010 au fost 100 de pacienţi, în anul 2011 au fost 73 de pacienţi noi, iar în primele 6 luni ale anului 2012 sunt 29 de pacienţi noi. De asemenea sunt 400 de femei de vîrstă fertilă. În 2011 au fost 30 de naşteri, în 2012 au fost 16 naşteri şi doar 4 copii infectaţi. Sunt cîteva cazuri de persoane infectate care au consumat droguri de tot felul”, a explicat medicul Carmen Dorobăţ.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi ţine evidenţa tuturor celor care vin să îşi facă analize şi constată că din anul 1990 sunt aproximativ 500 de persoane care au fost depistate cu HIV. Medicul Daniel Mardare spune că au existat şi persoane care au făcut teste la cerere şi au fost depistate pozitiv.

Pe de altă parte, peste 50.ooo de persoane au fost consiliate şi ajutate să fie integrate în programe naţionale prin internediul Fundaţiei Alături de Voi România, a declarat preşedintele instituţiei, Angela Achiţei, organizaţie care sprijină persoanele infectate, dar şi familiile acestora.

La aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele Colegiului Medici

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 59 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 35 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°