Abia după ce Curtea Constituţională a invalidat referendumul pentru demiterea preşedintelui, mânaţi probabil de panică, organizatorii acestuia şi-au devoalat direct miza cu caracter infracţional: controlul asupra sistemului judiciar. Traian Băsescu trebuie să revină la Cotroceni, după citirea deciziei Curţii în plenul Parlamentului, care ar putea fi convocat pentru vineri (Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a lansat deja o “strategie”, potrivit căreia cvorumul parlamentar ar putea fi obţinut abia pe 3 septembrie, deci Crin Antonescu şi-ar prelungi interimatul!). Astfel ar putea fi interpretată graba de a o numi pe Mona Pivniceru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în funcţia de ministru al Justiţiei. Întrucât este judecător, potrivit legii, Mona Pivniceru nu poate ocupa nici o altă funcţie, publică sau privată, cu excepţia catedrei universitare. Doamna în cauză şi-a anunţat public demisia, atât din CSM, unde mai are patru ani de mandat, cât şi din magistratură, numai pentru a putea fi numită ministru.

Ce o poate îndemna la o asemenea aventură, având în vedere că: 1. mandatul de ministru se poate încheia după câteva luni, pe când cel de judecător doar la pensie; 2. salariul de judecător la ICCJ este mult mai mare decât cel de ministru (fără a mai lua în calcul pensia specială pentru magistraţi, de cel puţin 80% din ultimul salariu, adică minim 2500 de euro lunar, în cazul de faţă); 3. demnitatea de judecător, indiferent de nivelul instanţei, însă în special la ICCJ, presupune supunerea strict în faţa legii, deci TOTALA independenţă faţă de ierarhie, faţă de autoritatea unei alte persoane, fie aceasta chiar premierul?

Pauză de respiraţie. Conform statutului magistraţilor, lege organică, procurorul general şi şefii DNA şi DIICOT (cele mai periculoase instutuţii pentru infra