CSM (Consiliul Superior al Magistraturii ) nu poate, cu toată demagogia jalnică a lui Victor Ponta, fost procuror, să stopeze anchetele procurorilor privitoare la presupuse fraude electorale. Nici măcar procurorii în cauză nu pot ignora sesizări depuse, din simplul motiv că îi obligă procedura penală. Este cumva de preferat ca magistraţii să ignore legea? Sau ca CSM să ignore Constituţia? Numai mintea pervertită a unor comentatori, care nu au nici o idee de ce înseamnă înfăptuirea justiţiei, poate “gândi” că ar putea exista infracţiuni “scuzabile”. Doar judecătorul de caz poate exersa clemenţa, în limitele prevăzute de lege şi în funcţie de circumstanţe. Apropo, Adrian Năstase, beneficiarul direct al banilor spălaţi de care vorbeşte dosarul “Trofeul calităţii”, a primit doar doi ani de închisoare, faţă de cinci sau şapte câţi au încasat restul membrilor organizaţiei. Dacă nici asta nu e justiţie clementă…
CSM, ai cărui membri permanenţi, majoritatea, sunt aleşi pentru şase ani, în urma unui proces electoral complex desfăşurat în rândul judecătorilor şi procurorilor, este definit de Constituţie drept “garantul independenţei justiţiei”. Desigur, ca orice instituţie, CSM este alcătuit din oameni. Cu slăbiciuni, interese, sau chiar, în unele cazuri, ticăloşii. Instituţia a fost adesea criticată, de multe ori pe bună dreptate, de ONG-uri, Comisia Europeană, în fiecare raport MCV, de ziarişti, dintre care unul dintre cei mai aprigi ar fi, fără falsă modestie, sussemnatul. Însă orice atac la independenţa acestei instituţii, în special cele venite din zona politică şi mai cu seamă din cea a partidului aflat la guvernare, nu poate avea decât o ţintă: tribalismul, “judecata” plebei. Adică non-judecata. Mulţimea nu judecă. Linşează.
Critica sinceră, argumentată, nu poate face decât bine unei instituţii. O ajută, mai precis îi ajută pe membrii acesteia să-şi ajust
