Există îngeri care umblă printre noi. Spitalele sunt pline de ei. Merg abia păşind prin saloanele pline de suferinţă, ţin copiii de mână, îi mângâie pe frunte şi le sărută inima cu îmbărbătări. Apoi, plâng pe furiş, într-un colţ de hol, "Doamne, te rog, îngăduie-i să trăiască”, şi, cu sufletul greu de suferinţa altora, pleacă într-un târziu înspre casele lor, înspre copiii lor, înspre suferinţele lor. Sunt îngeri – oameni. Necunoscuţi, nevăzuţi, nearătaţi la televizor. Roxana Dumitru e unul dintre ei. E îngerul lui Nicolae. Un băieţel de 9 ani care a trăit durerea unei vieţi întregi...

Fuga din calea apelor...

"Numele meu este Roxana Dumitru şi sunt lucrător social la Asociaţia P.A.V.E.L., asociaţie a părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave.

"Nu plângea, dar avea ochii în lacrimi şi repeta, asa cum îl învăţasem: sunt un învingător, am să trec şi peste asta!" Anul trecut, în secţia de oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni l-am cunoscut pe micuţul Nicolae Poiană, pacientul doamnei doctor Anca Coliţă. Când am intrat in salonul băiatului, dintre cei 6 copii de acolo el era cel mai trist… I-am întins mâna, iar el m-a privit lung câteva secunde. "Eu sunt Nicolae”, s-a auzit o voce firavă, şi o mânuţă tremurândă s-a cuibărit în mâna mea. "Dragul meu, ce-ţi doreşti tu cel mai tare?” "Prieteni!”. Şi de atunci, prietenii mei au devenit şi prietenii lui.

Povestea lui Nicolae începe în 2003, când a venit pe lume în familia Poiană din comuna Suraia, judeţul Vrancea, fiind ultimul copil al familiei. Nicolae a crescut alături de cei doi fraţi mai mari în condiţii destul de grele, căci numai tatal lui muncea, în mină, mama purtând de grija copiilor acasă. În 2005 au venit inundaţii mari în Suraia, iar căsuţa lor a fost grav deteriorată. Au fugit din calea apelor, dar micuţul Nicolae, la cei 2 anişori, a căzut şi şi-a rupt pici