Majoritatea reclamaţiilor (peste 65%) depuse la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Suceava vizează prestări de servicii. Oamenii reclamă în special comisioanele sau dobânzile percepute abuziv, refuzul rezilierii contractului în cazul serviciilor de telefonie mobilă, însă au fost înregistrate şi cereri mai puţin obişnuite. Sursa: EVZ
Una dintre reclamaţii a vizat perceperea unor sume prea mari în cazul unui serviciu de predicţii astrologice, care în urma verificării s-a dovedit a fi neîntemeiată. O altă reclamaţie s-a referit la neexecutarea la termen a unui monument funerar, care, în schimb, s-a dovedit a fi întemeiată.
Comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava, Elena Oanea, a precizat că, în primele şapte luni ale anului s-au înregistrat 858 de reclamaţii, din care 575, reprezentând 67 la sută din totalul acestora, în sfera prestărilor de servicii, alte 189 de reclamaţii (22 la sută) vizând nereguli la produsele nealimentare.
531 dintre aceste reclamaţii au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, 300 s-au dovedit a fi neîntemeiate, iar 27 au fost redirecţionate spre alte instituţii. Consumatorii au primit despăgubiri în valoare totală de 160.000 de lei, cea mai mare sumă ridicându-se la 40.000 de lei - sumă restituită reprezentând contravaloarea unui autoturism.