Descoperirea unor noi resurse naturale în mai multe ţări africane - inclusiv Ghana, Uganda, Tanzania şi Mozambic - ridică o întrebare importantă: vor fi aceste bogăţii naturale o binecuvântare care aduce prosperitate şi speranţă sau va fi un blestem politic şi economic, cum s-a întâmplat în atâtea alte ţări?
În medie, ţările bogate în resurse naturale s-au descurcat mai prost decât ţările sărace în resurse. Ele au evoluat mai greu şi cu mai multe inegalităţi - opusul a ceea ce s-ar aştepta oricine. Până la urmă, taxarea resurselor naturale la cote înalte nu le va face să dispară, ceea ce înseamnă că ţările a căror principală sursă de venit o reprezintă resursele le pot folosi pentru a finanţa educaţia, sănătatea, dezvoltarea şi redistribuiţia bunurilor.
A apărut o literatură bogată în domeniul economiei şi al ştiinţelor politice, care încearcă să explice acest „blestem al resurselor" şi s-au creat grupuri în societatea civilă (precum Revenue Watch şi Extractive Industries Transparency Initiative) care să încerce să demonstreze contrariul:
- Ţările bogate în resurse tind să aibă o monedă puternică, care împiedică alte exporturi;
- Întrucât extracţia resurselor atrage rareori după sine sporirea numărului de locuri de muncă, creşte şomajul;
- Preţurile la resursele volatile duc la o creştere instabilă, lucru la care contribuie şi băncile internaţionale, care se grăbesc să intre în pieţe atunci când preţurile la materiile prime sunt mari şi fug când scad preţurile (o demonstraţie a principiului că bancherilor împrumută bani numai celor care nu au nevoie de ei).
Mai mult, ţările bogate în resurse naturale nu dezvoltă strategii durabile de creştere. Ele nu pot să admită că, dacă nu transformă resursele lor bogate în investiţii productive deasupra pământului, ele devin, de fapt, mai sărace. Di
