Porniţi pentru a treia oară pe „Drumul lung spre Cimitirul Vesel", mai mulţi de iubitori ai Maramureşului în general şi ai Săpânţei în special (cărora li s-au adăugat o serie de specialişti din mai multe domenii, reuniţi într-un grup tematic de lucru ale cărui scopuri sunt promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural - inclusiv turismul rural) au poposit de curând în celebra comună în care până şi moartea este luată peste picior.
După o serie de discuţii, dezbateri şi vizite la faţa locului, s-a constatat că în Săpânţa nu doar cimitirul sau casele vechi, din lemn, rămase din păcate foarte puţine, trebuie protejate, ci şi o altă inestimabilă avere, şi anume talentul şi meşteşugul meşterilor populari. Unul dintre „brandurile" Săpânţei (căci nu doar marile case de modă se pot lăuda cu aşa ceva, ci, iată, şi arta populară) este Maria Zapca, care ţese covoare, face cergi, cămeşi, zgărdane (celebrele „bijuterii" maramureşene care arată ca nişte minunate zgărzi cu mărgele), costume populare, trăistuţe şi câte şi mai câte alte lucruri.
Deşi casa ei este oarecum pitită pe o stradă lăturalnică neasfaltată, mulţi turişti din categoria cunoscătorilor găsesc totuşi drumul spre atelierul Mariei Zapca, pe care o pot afla tot timpul anului ţesând la „teară" (adică la războiul moştenit de la mama şi bunica ei). Maria Zapca este nelipsită de la târgurile meşterilor populari din Bucureşti şi din alte oraşe, ba încă de câteva ori a reprezentat arta populară românească şi peste hotare. Şi ca CV-ul ei să fie complet, trebuie să amintim faptul că lucrările ei au fost folosite de designerul francez Philippe Guilet în colecţia de haute couture inspirată din arta populară românească, „100% ro".
Tot la război am găsit-o şi noi, când am năvălit în număr mare peste ea, umplându-i curtea. „Dragu ni-i unde-am venit şi cu cin' ne-am întâlnit", a început
