Prețuri mai mari la alimente, electricitate mai scumpă, creștere economică pusă sub semnul întrebării. Consecințele lipsei de precipitații se vor vedea mai bine la toamnă, iar problemele se pot acutiza în anii viitori.
«A plouat de două ori în două luni și jumătate. Porumbul n-are nici măcar un metru, iar recolta de grâu a fost cam cu o treime mai mică decât anul trecut. Nu știu exact cât vom pierde, dar probabil pe undeva pe la două sute de milioane», spune, sec, nea Ilie, administratorul unei mici asociații agricole din Giurgiu. Situația e gravă în multe zone. „Cele mai afectate sunt Iași, Vaslui, Galați, Brăila, Tulcea și Mehedinți, iar cele mai mari pagube sunt la porumb. Sunt locuri unde pierderile sunt de 30%-40%, dar și altele unde acestea merg până la 100% - nici pentru furaje nu poate fi folosit“, explică Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Șeful LAPAR spune că, în ultimele două decenii, s-a tot discutat despre irigații, dar nu s-a făcut nimic. „În loc să ia măsuri pentru limitarea efectelor secetei, ministrul agriculturii se ocupă de influențarea alegerilor pentru Comitetul Național de Inițiativă pentru Camerele Agricole“, reclamă acesta.
Braț la braț cu numeroasele recolte calamitate vin scumpirile. Potrivit Ministerului Agriculturii, dacă la începutul lui august 2011 grâul se vindea cu 650-700 de lei pe tonă, acum se tranzacționează cu 900-1.100 de lei tona. Adică mai scump cu până la 70% decât acum un an. „La efectele secetei, care e mai severă decât în alți ani și afectează o bună parte din planetă, se adaugă devalorizarea leului. Așa că, dacă luăm în calcul și creșterile de prețuri la energie ori carburanți, ne putem aștepta la o scumpire semnificativă a produselor de panificație“, spune Elena Ionete, director executiv al Asociației Naționale a Industriilor de Morări